Individul care a băgat un poliţist în comă, anchetat şi la Constanţa

Daniel Uţă, zis Danezul, individul care a bătut un poliţist până l-a băgat în comă, este anchetat şi de procurorii constănţeni. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa se află, de mai bine de doi ani de zile, un dosar în care Danezul este cercetat pentru loviri sau alte violenţe, după ce a înjunghiat un tânăr.

Fapta s-a petrecut în Eforie, pe 15 august 2008, când Danezul împreună cu mai mulţi prieteni se aflau la o terasă şi sărbătoreau Ziua Marinei. Conflictul a izbucnit brusc când, un tânăr dintr-un alt grup aflat la o masă vecină, a vărsat, din greşeală, un pahar de whiskey, stropindu-l pe Daniel Uţă. Individul s-a enervat în asemenea hal încât, fără prea multe vorbe, l-a luat la pumni pe cel care vărsase paharul. Orbit de setea de răzbunare, în cele din urmă, Uţă a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe cel care-l deranjase de la petrecere. Altercaţia a fost aplanată de poliţiştii din Eforie, iar Danezul a fost dus la secţie, pentru audieri. Ulterior, el a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, însă nu a mai ajuns în faţa instanţei, fiind cercetat în stare de libertate. La acest moment, la mai bine de doi ani de la comiterea faptei, ancheta este încă în desfăşurare, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa mai având încă doi martori de audiat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A început returul şi „marinarii“ au rămas neînvinşi la Constanţa. A opta victorie! Farul a intrat pe teren contra Rapidului cu cuţitul între dinţi (galerie foto)

02 Dec 2019 3268

A fost cutremur în Polonia. Mineri morți, mineri dispăruți. Ce magnitudine a avut cutremurul. Zeci de voluntari participă la căutări

07 May 2018 3596

DNA căuta 11 procurori. Doar şase au fost declaraţi admişi la interviu

31 Jan 2017 2192

Jandarmii îl vor căuta azi pe Nicuşor Constantinescu cu mandat de aducere la instanţă (rechizitorii)

19 May 2016 3145

Ionel Ţicu şi Daniel Irimia, căutaţi de poliţiştii din Medgidia, au fost prinşi

05 Dec 2015 3463