La repartizarea locuintelor ieftine, nici comisia nu s-a prezentat toata (document)

extrageri_locuinte_ieftine_.jpgIeri a avut loc ce-a de-a treia extragere pentru repartizarea locuinţelor ieftine pentru tineri, in cadrul programului cu acelaşi nume, iniţiat de primarul Radu Mazăre, prima extragere având loc pe 17 mai 2008.

În cadrul extragerilor din anii precedenţi s-au repartizat numerelele de la 1 la 20.773, urmând ca lista să fie completată cu cei care s-au înscris din luna mai 2009 până la sfârşitul lui aprilie 2010. În acest an s-au înscris 657 persoane, dintre care 526 au solicitat apartamente, 99 garsoniere, 21 cereri speciale şi 11 dosare invalidate. Din comisia care a validat extragerea au făcut parte viceprimarul Constanţei, Gabi Stan, dar şi directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică. Dintre cei 9 membri de drept ai comisiei au fost prezenţi numai cinci, aceştia validând numărul 272 ca fiind primul pe lista acestui an, dar numărul 20.774 pe lista integrală. Sandea Marian Gabriel şi Marilena au devenit astfel cei care au deschis lista acestui anului 2010, de la acest număr urmând să fie determinate şi noile numere de ordine. Viceprimarul Gabi Stan a declarat că ,,în maxim două luni tăiem panglica primelor 6 blocuri cu locuinţe ieftine pentru tineri".

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezultatele extragerilor Loto de duminică, 31 martie 2024

31 Mar 2024 899

Loteria Română Joi, noi trageri Loto. Ce sume pot ajunge în buzunarele românilor norocoși

28 Mar 2024 671

Loteria Română Joi, 28 martie, vor avea loc noi trageri Loto. Ce câștiguri sunt preconizate

25 Mar 2024 608

Loteria Română. Câștiguri substanțiale la extragerea de joi!

18 Mar 2024 674

Rezultatele tragerilor loto - Numerele câștigătoare de duminică 17 martie 2024

17 Mar 2024 975

Loteria Română Noi extrageri loto, joi 7 martie 2024. La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report in valoare de peste 1,6 milioane de lei

04 Mar 2024 1135

Loteria Română Câștiguri substanțiale la extragerea de duminică. Sume mari puse în joc!

12 Jan 2024 866

UPDATE CONCURS ZIUA de Constanța împreună cu florăria Prima Donna Flower Shop vă invită la un concurs înmiresmat. Află cum poți câștiga un aranjament floral

21 Dec 2023 804

Loteria Română Câștiguri substanțiale la extragerea de duminică!

15 Dec 2023 967

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 13

12 Dec 2023 443

UPDATE CONCURS ZIUA de Constanța împreună cu florăria Prima Donna Flower Shop vă invită la un concurs înmiresmat. Află cum poți câștiga un aranjament floral

20 Nov 2023 879

Trageri Loto 12 Noiembrie Câștiguri fabuloase la extragerile Loto de duminică

10 Nov 2023 963

Tragerile Loto de duminică promit câștiguri fabuloase. Reporturile ating sume impresionante!

05 Nov 2023 902

UPDATE CONCURS ZIUA de Constanța împreună cu florăria Prima Donna Flower Shop vă invită la un concurs înmiresmat. Află cum poți câștiga un aranjament floral

19 Oct 2023 949

Loteria Română pune în joc câștiguri substanțiale la extragerea de joi

16 Oct 2023 967