Liviu Dragnea şi alţi membri ai Guvernului prezenţi la eveniment SC RAJA SA Constanţa participă la Expo APA 2013 (galerie foto)

În perioada 10-12 iunie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti are loc cea de-a 15-a ediţie a manifestării Expo APA 2013, organizată de Asociaţia Română a Apei şi Patronatul Apei din România, sub egida IWA. La eveniment sunt 120 de standuri ale operatorilor regionali de apă, dar şi ale producătorilor de echipamente pentru tratarea apelor.

La acest eveniment participă anual peste 1.500 de reprezentanţi ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare, ai autorităţilor centrale şi locale, ai institutelor de învăţământ superior şi cercetare, ai organizaţiilor internaţionale de profil, ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare internaţionale. Printre participanţii la evenimentul de anul acesta se numără şi Liviu Dragnea, viceprim-ministru, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Petru Filip, vicepreşedintele Senatului,  Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Lucia Ana Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, Glen Daigger, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Apei (IWA), Jaime Baptista, preşedintele Congresului Mondial al Apei (IWA), Doru Ciocan, preşedintele ANRSC şi Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene.

De la Expo Apa 2013 nu a lipsit nici operatorul constănţean RAJA SA, care a absorbit de la Uniunea Europeană fonduri de peste 300 de milioane de euro, bani utilizaţi pentru proiecte de dezvoltare. Astfel, compania RAJA ocupă un loc fruntaş între companiile de stat ale ţărilor membre. Compania RAJA SA Constanţa a fost reprezentată la Expo Apa 2013 de către directorul general Felix Stroe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 812

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 763

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 377

RAJA Se oprește apa în Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus! Vezi când

25 Apr 2024 407

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 376

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 507

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1117

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2938

RAJA SA Furnizarea apei în satele Palazu Mic și Piatra, din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, orpită joi

23 Apr 2024 406

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 420

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 562

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 387

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3135

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 652

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 437