Social

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va ajunge azi în România

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă, în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.
 
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
 
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.
 
***
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, transmite Patriarhia.
 
Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.
 
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
 
După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
 
După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

 
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.
 

 
Sursa foto: www.crestinortodox.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La slujbă a participat și soția proaspătului preot Cunoscutul medic neurochirurg Arhidiaconul Ștefan Mindea a fost hirotonit azi preot. Ce i-a urat ÎPS Teodosie (video)

08 Jun 2020 6962

Cunoscutul medic neurochirurg Arhidiaconul Ștefan Mindea, hirotonit preot Sărbători importante în Arhiepiscopia Tomisului. Întemeierea unei noi mânăstiri

02 Jun 2020 6204

Sfânta Lumină a Învierii va fi oferită credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului

20 May 2020 2079

Constanța. IPS Teodosie a sosit cu Sfânta Lumină în Portul Tomis „În această perioadă de pandemie, Lumina vine să risipească întunericul“ (galerie foto + video)

19 Apr 2020 3515

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

18 Apr 2020 2006

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sosește diseară cu Lumina Sfântă la malul Mării Negre. Care e programul slujbei de Înviere

18 Apr 2020 2965

Soluție inedită, găsită de un primar din Constanța. Cum va ajunge lumina sfântă de Paște în casele locuitorilor din Grădina

09 Apr 2020 5407

Sfânta Lumină

01 May 2019 2364

Hristos a Înviat!

28 Apr 2019 1697

Cine va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim, la Constanța

27 Apr 2019 1722

S-a aprins Lumina Sfântă, la Ierusalim. Lumina va ajunge în această seară în România

27 Apr 2019 1499

Lumina Învierii, adusă la Constanța de eclesiarhul Benedict Georgescu

07 Apr 2018 2236

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

07 Apr 2018 1715

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România în această seară. Cine o va lua de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

07 Apr 2018 1631

În Săptămâna Patimilor Ierarhul Tomisului, ÎPS Teodosie - „Să căutăm Lumina, să fim fii ai Luminii. Să trăim pentru Lumină şi pentru Înviere“

04 Apr 2018 1796