MEC continua competitia pentru acordarea certificatului "Scoala Europeana"

# Singura unitate constanteana cu acest titlu este Colegiul National Pedagogic

Reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii continua si in acest an scolar competitia pentru acordarea certificatului "Scoala Europeana". Conform celor declarate de catre inspectorii scolari constanteni, competitia este deschisa tuturor unitatilor de invatamant preuniversitar de pe raza judetului nostru care au fost sau care inca sunt implicate in activitati sau proiecte de cooperare europeana. De precizat ca activitatile pot avea in vedere fie institutia, pe ansamblu, fie personalul didactic sau elevii, individual sau in echipe. Odata obtinut, certificatul este valabil pentru o perioada de trei ani, dupa care scoala trebuie sa concureze din nou pentru a-l obtine. Procedura de selectie cuprinde urmatoarele etape: 23 decembrie, termenul limita pentru depunerea candidaturii. Referitor la dosarul de candidatura, acesta va contine formularul de candidatura completat, un portofoliu ilustrativ, copii ale Programelor Manageriale pe anii 2003-2004, 2004-2005 si 2005-2006 precum si avizul inspectorului pentru gestionarea programelor comunitare si problematicii de integrare europeana din ISJ. Dosarele vor fi depuse la sediul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Mai departe, in intervalul lunilor ianuarie - aprilie 2006 va avea loc evaluarea candidaturilor de catre o comisie de experti, urmand ca in luna mai sa fie acordate certificatele intr-un cadru festiv. De asemenea, incepand cu anul 2006, scolile certificate ca Scoala Europeana vor beneficia, cu prioritate de finantare pentru diversificarea activitatii de cooperare europeana in domeniul educatiei. Mentionam ca in judetul Constanta singura institutie de invatamant care detine acest certificat este Colegiul National Pedagogic "Constantin Bratescu".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Chrome Computers va livra echipamentele digitale și mobilierul pentru unitățile de învățământ din comuna Dobromir, județul Constanța (DOCUMENT)

16 May 2024 343

Achiziții Constanța Primăria Independența a încheiat un contract de aproape 15.000 de euro cu o firmă din București. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

14 May 2024 438

Cumpărări directe Constanța Primăria Comana investește în educație (DOCUMENT)

11 May 2024 454

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 478

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 404

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 1206

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 486

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 607

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 548

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 512

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 416

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 579

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 517

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 525

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 671