Mihalache Musat „M-am trezit consilier"

DECUPAJ_Mihalache_Musat_01.jpg„Mi se pare ciudat că mai există oameni care să se împotrivească unor proiecte importante şi de suflet, cum ar fi cele legate de pachetele bătrânilor", a declarat pesedistul, referindu-se la colegii săi din opoziţie, membri ai Consiliului Local

Spre deosebire de ceilalţi consilieri mult mai cunoscuţi, PSD-istul Muşat Mihalache nu s-a remarcat, până la acest moment, în politica locală.  Pentru prima dată în Consiliul Local Municipal, însă membru cu state vechi în partid - 11 ani -, consilierul este cunoscut mai degrabă ca patron al restaurantului Aurora din Mamaia.

Cum aţi ajuns consilier PSD?
N-am fost pe un loc eligibil, dar pentru că am obţinut rezultate foarte bune în alegeri, m-am trezit consilier, eram pe locul 21. La început a fost foarte greu pentru mine pentru că am tratat cu seriozitate mandatul primit. Când vii într-un mediu nou, ai puţine emoţii şi este foarte greu.
Activitatea mea de bază este turism - alimentaţie publică. Se potriveşte perfect cu comisia din care fac parte la acest moment.

Ce proiecte aveţi în plan să iniţiaţi în perioada următoare?
Am câteva proiecte în ceea ce priveşte staţiunea Mamaia, pentru că eu aici îmi desfăşor activitatea, cunosc problemele care trebuie rezolvate. Chiar dacă CLM şi primăria îi dau o atenţie deosebită, şi eu am creionate două proiecte pentru prima parte a staţiunii Mamaia, respectiv faleza de la Cleopatra până la Melody. Acestea au rămas puţin în urmă. Am de gând să propun să se facă nişte parcări acolo, o promenadă ca la Cannes. Vreau ca lucrările să debuteze în toamnă şi până în sezonul viitor să fie totul gata.

Mihalache_Musat_02.jpgCum merge activitatea în CLM, după părerea dvs?
Am fost surprins în mod neplăcut, la început că anumite proiecte, spre exemplu cele referitoare la pachetele care se dau bătrânilor sau ridicarea plafonului pentru transportul în comun, se lovesc de respingerea colegilor din opoziţie. Mi se pare ciudat că mai există oameni care să se împotrivească unor proiecte importante şi de suflet. Totul este din cauza faptului că proiectele sunt iniţiate de cei din opoziţie. Acum însă au înţeles că sunt în inferioritate şi votul lor nu prea contează, dacă este să gândim corect. Parcă îţi pare rău, totuşi, când vezi un vot negativ dat unui astfel de proiect, un fel de Gică Contra.

Despre femeile din Consiliu ce părere aveţi?
Le privesc de la egal la egal, sunt membre vechi în CLM. Nu văd nicio diferenţă între bărbaţii şi femeile din Consiliu. Din contră, ele sunt mai realiste decât noi, bărbaţii, gândesc mult mai raţional decât noi.



Vedeţi vreun beneficiu în activitatea pe care o desfăşuraţi? Aveţi o altă deschidere acum?
Ca să fiu sincer, da. Nu avantaje personale, cât relaţii mai relaxate şi atitudini mai deschise faţă de alţi oameni. Oamenii se apropie altfel de tine, te privesc altfel, stăm diferit de vorbă.


Cum vedeţi activitatea CLM până la sfârşitul mandatului?
Pe linie politică, eu consider că PSD-ul va creşte, nu am nicio îndoială. Asta pentru că noi ne facem datoria cum trebuie şi este normal să se întâmple asta.

{mos_ri:Mihalache Musat}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 779

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1299

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 353

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 366

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1782

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 657

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1003

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 960

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 632

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 807

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 675

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 924

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1546

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 803

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 553