Preasfintitul Visarion slujeste la hramul Manastirii Halmyris

preasfin_des.jpgVineri, 26 martie a.c., la Mănăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, se va sărbători cel de-al doilea hram, Sfinţii Montanus preotul şi soţia sa Maxima. Slujba va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Potrivit site-ului www.lacasuriortodoxe.ro, preotul daco-roman Montanus şi soţia sa Maxima din cetatea Singidunum, locuită în acea perioadă de daco-romani, au fost martirizaţi de persecutorii care slujeau lui Diocleţian, mucenicia lor fiind consemnată în Martirologii. Sfinţii mărturisitori ai Lui Hristos au fost înecati în apele râului Sava, dar valurile învolburate le-au adus trupurile la mal, în mâinile credincioşilor, care s-au îngrijit să fie cinstite cum se cuvine".

Cu această ocazie, puteţi susţine lucrările de construcţie demarate în această Sfântă Mănăstire, aflată în imediata apropiere a sitului arheologic cu acelaşi nume, unde au fost descoperite Moaştele întâilor sfinţi mucenici de pe aceste meleaguri. Sumele donate, pot fi depuse în contul bancar al Mănăstirii RO79BRDE370SV02457903700.

Mihaela Cristina Crăciun
Studentă Universitatea Andrei Şaguna


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Aklex

24 Mar, 2010 10:30

Sa stii ca de asemenea slujbe satanice are nevoie poporul roman la aceasta ora ! Acest individ cu toata sleahta lui uita sa pomeneasca de ziua eroilor ,fostii detinuti politici,fostii dizidenti morti in inchisorile comuniste. Un alt trubadur frate cu Teodosie Spagarul de la Constanta. Lumea moare de foame iar parazitismul calugaresc infloreste !!! Treziti-va oameni buni din misticismul bolnavicios religios si manipulare ! Nu mai ingrasati acxesti paraziti notorii!Calugarii!!!

Articole asemanatoare

Primarul Mariana Gâju, prezentă la Cercul Pedagogic al Metodistelor 2024 (FOTO)

15 May 2024 589

Calendar-Ortodox 13 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

13 May 2024 992

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

11 May 2024 694

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului, duminică și luni?

11 May 2024 665

De praznicul Izvorului Tămăduirii, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 812

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 3 10 mai 2024 Zi de Sfânta Vineri, final de săptămână lucrătoare și mijloc de lună mai

10 May 2024 382

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

08 May 2024 648

Unde este așteptat IPS Teodosie, marți, 07 mai?

06 May 2024 812

Marea și Sfânta Sărbătoare a Creștinătății - Învierea Mântuitorului, prilej ca mulți cunoscuți dreptcredincioși să se exprime în relevarea permanențelor învățăturilor lui Iisus Hristos

06 May 2024 453

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

05 May 2024 575

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1669

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

04 May 2024 625

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 576

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 694

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

04 May 2024 486