Prevenire şi combatere (video)

LICEU.jpgPoliţiştii au stat, astăzi, în bănci alături de elevii constănţeni. De ziua Mondială de prevenire a abuzului asupra copiilor, oamenii legii le-au explica acestora pericolele la care se expun atunci când chiulesc. Să nu uităm că România este fruntaşă în ceea ce priveşte violenţa la vârste fragede.

Activităţile de prevenire a violenţei în şcoli sunt mereru bine venite. Cu atât mai mult în ultmia perioadă, când cifrele ne indică o creştere îngrijorătoare a cazurilor de violenţă mai ales în rândul tinerilor. De aceea, de Ziua Mondială de prevenire a abuzului asupra copiilor, elevii învaţă ce trebuie să facă pentru a se proteja. Prezenţi la eveniment, oamenii legii au atras atenţia asupra numărul mare de absenţe ale unor elevi. Cei care vor să chiulească de la şcoală trebuie să se gândească de două ori înainte, pentru că s-ar putea trezi cu poliţia la uşă.România ocupă locul doi într-un clasament intrenaţional privind violenţa în şcoli. În plus, o statistică realizată de Organizaţia SALVAŢI COPIII în ţara noastră arată că 70 la sută dintre elevii români se tem de comportamentul agresiv al colegilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 355

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 456

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2674

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 470

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1613

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2956

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 846

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 698

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 670

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1571

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 728

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 879

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 676

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1441

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 662