Proaspăta pensionară Buhaiev pregăteşte câteva surprize

cap_7.jpgElena Buhaiev se simte bine în noua sa postură, cea de pensionar. „Azi (n.r. ieri) este prima mea zi de pensie. În primul rând, vreau să mă odihnesc, să profit de timpul liber pentru a fi lângă familie. Mai târziu, mă voi implica în diverse proiecte. Unele dintre ele sunt în învăţământ. O să le anunţ mai târziu. Toate la timpul lor. De asemenea, m-aş putea întoarce la catedră, la plata cu ora.

Mai ales să sunt printre puţinii profesori de scrimă din judeţ", ne-a povestit Elena Buhaiev. Cu toate că a ieşit la pensie, colegii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean nu au organizat petrecerea de rămas bun, aşa cum se obişnuieşte în unele instituţii şi societăţi. Reamintim că Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului a transmis săptămâna trecută la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa Ordinul privind încetarea detaşării prof. Elena Buhaiev în funcţia de Inspector Şcolar General Adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Elena Buhaiev a fost numită în funcţia de inspector şcolar adjunct în luna septembrie a anului 2010. De remarcat că Elena Buhaiev este secretar general adjunct la organizaţia judeţeană a PDL Constanţa. La origine, Elena Buhaiev este antrenor de scrimă şi a condus Clubul Sportiv Şcolar nr. 1.

 Buhaev_-_Elena_Buhaev_2.jpg

De-a lungul activităţii sale ca manager, s-a lăudat cu performanţele sportivilor din cadrul CSS1, mai ales în disciplinele gimnastică şi atletism. Elena Buhaiev a activat şi în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi s-a ocupat de mişcarea sportivă din cadrul şcolilor cu program sportiv aflate în subordinea ministerului. În perioada 2009 - 2010, Elena Buhaiev a fost numită inspector şcolar general în locul lui Petrică Miu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

profesor

02 Sep, 2011 07:51

Unde sunt surprizele?

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 812

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1387

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 373

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 388

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1815

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 660

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1020

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 969

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 681

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 935

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1558

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 817

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 559