Reprezentat al Ambasadei SUA la Ovidius. Vezi de ce

American Corner din cadrul Universităţii Ovidius a organizat, în data de 11 octombrie, o acţiune intitulată We All Breathe the Same Air - TB in Romania. Activitatea a fost deschisă de către Lindsey Plumley, Economist la Ambasada SUA din Bucureşti, care a vorbit despre programele Ambasadei şi eforturile de a creşte gradul de conştientizare a TBC. Apoi, Jonathan Stillo, antropologist, profesor şi expert în tuberculoză, care a făcut cercetare în acest domeniu de aproape 10 ani, a discutat despre tuberculoza în România, cum ne poate afecta aceasta şi ce se poate face pentru prevenirea ei.

Participanţii au rezolvat un test, iar prezentarea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Scopul programului a fost ca studenţii să preia mesajul cu informaţiile despre tuberculoză şi să-l împărtăşească în comunităţile lor. La acţiune au participat Stephanie Herzog, Fulbright english teaching assistant la Universitatea „Ovidius", Kristi St. Amant, Peace Corps Volunteer, studenţi de la Facultatea de Litere, specializarea Studii Americane, anii I şi II, împreună cu conf.univ.dr. Ludmila Martanovschi, elevi de la Colegiul Naţional „Constantin Brătescu", alături de prof. Ecaterina Patrichi, prof. Iulia Mihaela Jianu şi elevi de la Liceul Teoretic „Ovidius", însoţiţi de prof. Valerica Vişan. La finalul acţiunii, Rodica Toma, coordonatorul American Corner, a oferit gratuit materiale informative despre viaţa şi cultura din Statele Unite tuturor participanţilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

05 May 2024 431

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 667

Originară din Tulcea Mirela Roznoveanu, la ceas aniversar! Carieră începută la revista „Tomis” și continuată cu succes în America

09 Apr 2024 1171

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 826

Fenomenul El Nino va continua timp de mai multe luni

11 Jan 2024 936

De ce este bine să mâncăm struguri în noaptea de Revelion

29 Dec 2023 3664

Israelul a ridicat nivelul de alertă de călătorie! Statele vizate

04 Dec 2023 862

Firme Constanța Un bărbat din America a pus bazele unei societăți în Ovidiu

18 Nov 2023 800

Născut la Constanța In memoriam Nicholas Georgescu Roegen, savantul care și-a atins apogeul în America

29 Oct 2023 1137

Preşedintele Iohannis i-a transmis un mesaj de condoleanţe omologului american în urma atacului armat din Lewiston

26 Oct 2023 962

Două sportive de la CSM Constanța, medaliate la Campionatul Mondial de Sambo pe Plajă

11 Sep 2023 821

Organizații guvernamentale din 17 țări, atacate de hackerii chinezi

17 Aug 2023 822

Editorial De la „brutărie“, la primărie! România este țara tuturor posibilităților.

23 Jul 2023 1685

Libertatea.ro Cum a ajuns un politician PSD într-o închisoare din California

09 Jun 2023 1558

Klaus Iohannis a ajuns la Constanța!

28 Apr 2023 1399