Sesiunea specială a Bacalaureatului pentru olimpici Iată cine sunt constănţenii care susţin examenele la Bacău

Săptămâna aceasta este una de foc pentru cei 880 de candidaţi care susţin examenele de Bacalaureat în sesiunea pentru olimpici, care se desfăşoară la Bacău, în perioada 19 mai - 1 iunie. Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare" şi Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Nicolae Vasilescu - Karpen" sunt cele două centre în care susţin examenele de maturitate absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale sportive sau pe discipline.

Aceştia au susţinut, luni, proba scrisă la limba şi literatura română, iar ieri proba obligatorie a profilului. Astăzi, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi a specializării. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 18.00), iar depunerea contestaţiilor în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18.00 - 22.00. Vineri, 1 iunie, vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.

Şi olimpicii plâng câteodată

Prima zi a examenelor de Bacalaureat a fost una dificilă pentru 20 de candidaţi, care au fost eliminaţi din sălile de examinare datorită tentativelor de fraudă. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, 15 candidaţi au fost prinşi când copiau de pe fiţuici, iar cinci aveau asupra lor telefoane mobile. Printre cei eliminaţi este şi un elev constănţean.

Elevii prinşi copiind dau bacul peste două sesiuni

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat - sesiunea 2012, candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi.

Din judeţul Constanţa, la sesiunea specială de Bacalaureat s-au înscris 41 de elevi:

Laura Alexandra Antonaru - Liceul Teoretic „Ovidius" (Olimpiada de Biologie),

Lucian Mihai Gheorghe Scurtu - Liceul Internaţional de Informatică (Olimpiada de Chimie),

Ioan Prundeanu - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (canotaj),

Mădălin Florin Pavel - Grupul Şcolar Industrial „Lazăr Edeleanu" (canotaj),

Ionela Mădălina Rusu - Grupul Şcolar Industrial „Lazăr Edeleanu" (canotaj),

Alexandra Cucu - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (canotaj),

Florin Hodorogea - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (canotaj),

Ioana Alina Pavel - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (canotaj),

Iulian Romică Vodă - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (canotaj),

Adrian Hahui - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (canotaj),

Elena Lavinia Târlea - Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu" (canotaj),

Ştefan Georgescu - Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu" (canotaj),

Isabela Mădălina Solomon - Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu" (canotaj),

Claudiu Ionuţ Bătrinu - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (kaiac-canoe),

Ionuţ Maneachin - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (kaiac-canoe),

Cristian Şerban - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (kaiac-canoe),

Daniel Alin Ticheaua - Colegiul Tehnic Energetic (kaiac-canoe),

Marius Marian Călătoae - Colegiul Tehnic Energetic (kaiac-canoe),

Florin Dumitrescu - Grupul Şcolar Carmen Sylva (karate tradiţional),

Dorin Pîrvan - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (lupte),

Sebastian Costel Agrigoroşoaie - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (lupte),

Dragoş Marian Cazacu - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (lupte),

Anda Beatrice Ioana Georgescu - Colegiul Tehnic Energetic (nataţie şi pentatlon modern),

Luana Mândroiu - Liceul Teoretic Ovidius (va susţine examenul de admitere la Universitatea de Medicină din Viena),

Ciprian Iurgen Lica - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (CEU 19),

George Ilie - Grupul Şcolar Energetic din Cernavodă (baschet),

Denis Chiriţă - Liceu cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (box),

Andrei Radu Constantin - Colegiul Naţional „Constantin Brătescu" (box),

Alexandru Cristian Constantin - Colegiul Naţional „Constantin Brătescu" (box),

Alexandru Buzbuchi - Grupul Şcolar „Ion Podaru" din Ovidiu (fotbal),

Bogdan Mitache - Grupul Şcolar „Ion Podaru" din Ovidiu (fotbal),

Raimond Balint - Grupul Şcolar „Ion Podaru" din Ovidiu (fotbal),

Cristian Gavra - Grupul Şcolar „Ion Podaru" din Ovidiu (fotbal),

Adrian Ionuţ Putanu - Grupul Şcolar „Ion Podaru" din Ovidiu (fotbal),

Ştefan Arghir - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (haltere),

Robert Nicolae Curca - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (handbal),

Silvian George Stoian - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (handbal),

Ştefan Claudiu Subţirică - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (handbal),

Gabriel Mădălin Vasile - Colegiul Naţional „Constantin Brătescu" (handbal),

Ştefan Fabian Cristofor - Liceul ce Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (rugby),

Lucian Munteanu - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" (tenis de masă).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISJ Prahova a anunţat rezultatele înainte de contestaţii Ce note au obţinut elevii din Constanţa la sesiunea specială a Bacalaureatului 2019 (document)

04 Jun 2019 2985

A început Bacalaureatul olimpicilor 2019. Cine sunt elevii din Constanţa şi de la ce licee provin

22 May 2019 3484

Începe sesiunea specială a bacalaureatului pentru elevii olimpici. Examenul are loc la Ploieşti

14 May 2018 2081

Sesiunea specială a Bacalaureatului, la final. Cine a fost admis şi cine a fost respins de la Constanţa (document)

12 Jun 2017 3732

Olimpicii din Constanţa susţin Bacalaureatul în luna mai, la Braşov

12 Apr 2016 3511

Rezultate Bac 2015 90% dintre olimpici au luat note de trecere

29 May 2015 2638

Bacalaureat special pentru olimpici Şase liceeni constănţeni, pe listele publicate de Ministerul Educaţiei

27 Apr 2015 2937

Cinci note de zece Cum au promovat elevii constănţeni sesiunea specială a Bacului

31 May 2014 2851

Olimpicii constănțeni au promovat bacalaureatul! Află mediile obținute

30 May 2014 2526

Cum au susţinut elevii din Constanţa sesiunea specială de Bacalaureat

30 May 2014 2772

Au început înscrierile la Bacalaureat Când va avea loc primul examen şi când vor fi afişate rezultatele

27 May 2014 2918