Stere Buşu rămâne director al Spitalului Municipal Medgidia încă trei ani (document)

Consiliul de Administraţia al Spitalului Municipal Medgidia a organizat, pe data de 28 martie, concurs pentru ocuparea postului de manager. Singurul care a participat la concurs a fost actualul director Stere Buşu. Acesta nu a avut contracandidaţi şi va ocupa postul de manager al unităţii sanitare din Medgidia în următorii 3 ani. De asemenea, Spitalul Municipal Medgidia va organiza un concurs pentru ocuparea posturilor de director financiar-contabil şi de director medical. Concursul va avea loc pe data de 25 aprilie, la ora 10.00. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în profilul medicină, să fie confirmaţi ca medici specialişti sau primari şi fie să aibă cel puţin doi ani vechime ca medici specialişti, fie competenţă în managementul serviciilor de sănătate ori să fie absolvenţi ai cursului de management spitalicesc. În prezent, director medical al spitalul este dr. Petre Aureliea, iar directorul financiar-contabil - ec. Talapan Cristina Luiza.
 
Ce avere are şeful unităţii sanitare
 
Managerul Spitalului din Medgidia, Stere Buşu, deţine, împreună cu soţia sa, un teren agricol de un hectar, precum şi două terenuri intravilane de 879 mp, respectiv 672 mp. Unul dintre ele este situat în Palazu Mare, iar cel de-al doilea în Valu lui Traian. La acestea se adaugă două apartamente situate în Medgidia şi o casă de 140 mp în Tariverde. Medicul-şef al unităţii sanitare conduce două automobile: un Volkswagen, fabricat în 2005, şi o Dacia 1310, fabricată în 1997. Cât priveşte relaţia cu băncile, Stere Buşu are o datorie de 20.000 de euro, scadentă în anul 2028. În anul fiscal 2012, acesta a fost remunerat cu 54.970 de lei, iar soţia sa cu suma de 20.387 de lei, de la aceeaşi unitate sanitară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Date din proiect Ce lucrări se vor face în vederea extinderii Spitalului Municipal Medgidia? (DOCUMENT)

18 Mar 2024 548

Victima a fost transportată la spital Un motociclist implicat într-un accident rutier, în Medgidia, județul Constanța. Pompierii au intervenit

16 Mar 2024 822

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 623

Accident rutier cu victimă în Medgidia! Implicate un autotren și un autoturism

14 Feb 2024 779

UPDATE Accident rutier în Medgidia, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

12 Feb 2024 2236

Spitalul Municipal Medgidia, județul Constanța angajează! Ce post este scos la concurs și cine poate participa

15 Jan 2024 1698

Coliziune între două autoturisme la Medgidia. Patru victime sunt transportate la spital

04 Jan 2024 775

Proiect depus la Mediu Extindere, dotare, împrejmuire și amenajare incintă Spital Municipal Medgidia

24 Dec 2023 889

Conducător auto tras pe dreapta de polițiști la Medgidia! Ce au stabilit oamenii legii

20 Dec 2023 860

UPDATE. ISU Dobrogea O persoană în pericol de înec și una înecată, descoperite de pompierii din județul Constanța

10 Dec 2023 1185

Licitația de modernizare și extindere a Spitalului din Medgidia a fost anulată (DOCUMENT)

01 Dec 2023 797

Incendiu Constanța UPDATE. Arde o casă din Constanța! Mărturiile unui vecin speriat (FOTO+VIDEO)

28 Nov 2023 5682

ISU Constanța Accident rutier la Medgidia! Trei victime implicate

15 Nov 2023 1171

Știri Constanța Fapte grave în trafic, la Constanța. Poliția acționează în cazurile a patru șoferi

11 Nov 2023 1309

Știri Constanța Alcool la volan. Cazuri de încălcare a legii în Medgidia și Corbu

05 Nov 2023 885