Tot prin tribunaleNicoleta Moraru se judecă pentru bani cu Nicuşor Constantinescu

cjc__nicoleta_si_monixa_sursa_foto_facebook.jpg

Nicoleta Moraru, ajunsă vedetă naţională după ce a reclamat la Poliţie că a fost lovită într-o altercaţie în trafic de către Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, face parte din lotul funcţionarilor angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa care l-au dat în judecată pe Nicuşor Constantinescu în calitate de principal ordonator de credite al instituţiei.

Alături de Nicoleta Moraru, împotriva CJC s-au mai răsculat: Aurelian Arghir, director al Direcţiei de Turism şi fost purtător de cuvânt al PSD Constanţa, Monica Daniela Coroiu, cunoscută sub numele de Monixa Coroiu - fostă realizatoare şi prezentatoare de emisiuni la TV Neptun, Cristian Zgabercea - directorul Direcţiei de Cultură şi Marius Tărcatu. În ceea ce priveşte trecutul Nicoletei Moraru, precizăm că, potrivit unor surse neoficiale, dar bine informate, a lucrat în urmă cu mult timp la TV Neptun. Reamintim că Nicoleta Moraru i-a anunţat, în dimineaţa zilei de 3 septembrie, în jurul orei 08.50, pe lucrătorii Secţiei 3 din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe o stradă din municipiu, a avut loc o altercaţie ca urmare a unei neînţelegeri cu un alt participant la trafic. 

Contactată telefonic, Nicoleta Moraru ne-a declarat: „Eu am reclamat un domn, despre care am aflat ulterior că este fratele preşedintelui Traian Băsescu. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 429

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 635

LIVE TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. "Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Corbu sunt localități pe care ne bazăm la scor bun" (FOTO)

28 Mar 2024 958

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 635

Primăria Ostrov, județul Constanța, a cheltuit peste 100.000 de lei pentru elaborarea documentațiilor pentru proiectarea sistemului de alimentare cu apă (DOCUMENTE)

26 Feb 2024 765

Tulcea Aglomerare de TIR-uri pe drumul spre stația de gaz metan din Isaccea

17 Feb 2024 757

LIVE VIDEO-TEXT- conferință de presă a AUR Constanța Murad ar putea candida la președinția Consiliului Județean Constanța (FOTO)

15 Feb 2024 1259

Academia Hagi 2016 a urcat pe podium la „Brașov Indoor Cup“ (GALERIE FOTO)

12 Feb 2024 956

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1675

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2248

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1094

Procurorii șefi la Secția de combatere a corupției din DNA și la Secția de urmărire penală din PG, numiți

11 Jan 2024 736

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 715

Comuna Crișan, din Tulcea, contract de peste 9 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor din comună! Care sunt firmele câștigătoare (DOCUMENT)

10 Jan 2024 775

George Simion va fi prezent la slujba de Bobotează din Portul Tomis Oficial, AUR Constanța are un nou coordonator județean!

04 Jan 2024 1761