Urmările furtunii din municipiul Constanţa şi din Valu lui Traian Case, magazine, o staţie de pompare inundate şi străzi transformate în lacuri (galerie foto)

Ploaia de sâmbătă noapte a făcut ravagii în municipiul Constanţa şi în comuna Valu lui Traian, dar şi la intrarea în Mamaia, în zona Hotelului Malibu. În municipiul Constanţa şi la intrarea în Mamaia, zeci de maşini au rămas blocate în trafic, întrucât străzile s-au transformat în lacuri în urma furtunii.

De asemenea, în Valu lui Traian, rigolele au fost astupate de mâlul adus de viitură, în timp ce trei case şi alte aproximativ 60 de curţi au fost inundate. Printre curţile inundate s-a numărat şi cea a locuinţei primarului din Valu lui Traian, Florin Mitroi.
În numai două ore de ploi torenţiale, la nivelul municipiului Constanta s-au înregistrat cantităţi de precipitaţii de 74 l/mp, iar in localitatea Valu lui Traian, de 100 l/mp, cantitate normală pentru o perioada de trei luni!

Dezastru în municipiul Constanţa

Constănţenii au transmis informaţii şi imagini live celor de la Infotrafic cu privire la situaţia înregistrată sâmbătă noaptea în municipiu. Astfel, în zona Podului de la Butelii, strada s-a transformat în lac şi la fel şi în zona Coiciu (străzile Portiţei, Trandafirului, Izvorului, Frunzelor). Maşinile au rămas blocate şi în zona Dacia, dar şi la intrare în staţiunea Mamaia, în dreptul Hotelului Malibu. O cantitate mare de apă s-a strâns şi pe strada Soveja, precum şi în zonele Delfinariu şi Tomis 3.
Reprezentanţii ISU Dobrogea au primit sâmbătă noaptea aproximativ 400 de apeluri la 112, toate provenite din Constanţa şi Valu lui Traian. Apelurile au continuat şi duminică dimineaţa. Mai precis, duminică, de la ora 8.00 până la ora 9.30, au fost primite alte 15 apeluri.
 
În dimineaţa zilei de duminică, traficul se desfăşura în municipiu cu dificultate şi aceasta întrucât semafoarele din principalele intersecţii fie mergeau pe avarie, fie nu funcţionau. Probleme cu semafoarele s-au înregistrat la intersecţia străzilor Baba Novac cu strada Soveja, dar şi în zonele Trocadero şi Dacia, care au fost afectate în urma furtunii de sâmbătă noapte.
Nu puţini au fost agenţii economici care au suferit pagube în urma ploii abundente. Fast Food-ul Papa Bun de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu a fost inundat, la fel şi magazinul Gama Ink din vecinătate, unde mai multe imprimante s-au stricat după ce apa a pătruns în interiorul acestuia, viitura spărgând geamul magazinului. De asemenea, din cauza furtunii, mai multe crengi s-au rupt în zona Primăriei Constanţa şi a Tribunalului.

Weekend dificil pentru pompieri

Sâmbătă noaptea, pompierii de la Detaşamentul Oraş au acţionat cu patru autospeciale şi mai multe motopompe pentru evacuarea apei la Spitalului de Boli Infecţioase şi pe străzile Vasile Costa, Speranţei, Nordului, Egretei, precum şi pe bulevardul Mamaia şi în zona Tribunalului Constanţa. De asemenea, în cursul zilei de duminică, s-a acţionat pe bulevardul 1 Mai, la Judecătorie, pe strada Histriei, la Spitalul Militar, la hotelul Cora, pe strada Lacului, pe strada Ileana Cosânzeana şi în zona Far. Pompierii au acţionat şi la Şcoala nr. 1 din municipiul Constanţa. De altfel, duminică, după ora 12.00, 25 de pompieri de la Detaşamentele Constanţa Palas şi Oraş interveneau cu 5 autospeciale, două motopompe şi un camion pentru evacuarea apei din curţile şi subsolurile de pe bulevardul 1 Mai şi din zona Far.
Duminică, la ora 10.00, în Valu lui Traian, se intervenea pentru decolmatarea rigolelor astupate de mâl în urma furtunii. În acest sens, pompierii acţionau pe stăzile Traian, Republicii, Bisericii, Bălcescu, Mureşului, cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Constanţa Palas. La acţiune a participat şi viceprimarul din Valu lui Traian.

Staţia de pompare din Valu lui Traian, inundată

În urma ploilor torenţiale, staţia de pompare numărul 4 din comuna Valu lui Traian a fost inundată, a anunţat ieri RAJA.
Pentru igienizarea staţiei, dar şi pentru reparaţiile necesare la motoarele pompelor, a fost necesară întreruperea alimentării cu apă până astăzi, la ora 12.00. Au rămas fără apă potabilă consumatorii din cartierul de vile din zona înaltă a localităţii Valu Lui Traian, fosta zonă Agromec.

40 de echipe ale RAJA au intervenit în urma ploilor

La nivelul SC RAJA SA s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine. Astfel, la nivelul municipiului Constanţa şi în staţiunea Mamaia au acţionat 40 de echipe de intervenţie dotate cu wome, vidanje şi pompe de mare putere, iar pentru zona Valu lui Traian - Murfatlar, alte nouă echipe.
În total, la dispeceratul societăţii s-au înregistrat 86 de reclamaţii privind sistemul de canalizare stradal din Constanţa. Sesizările au venit de pe bulevardul I. C. Brătianu - zona Cora, strada Ahile Mihail, şoseaua Mangaliei - Biserica Sfânta Maria, cartierul Coiciu, zona Dacia, staţiunea Mamaia - zona intrare dinspre Constanţa, Sat Vacanţă. Echipele de intervenţie au răspuns la toate aceste solicitări, iar ieri, la ora 17.00, în municipiu nu mai erau probleme.
Echipele de intervenţie, dotate cu toate utilajele necesare, au asigurat permanenţa până duminică noapte, la ora 24,00, dar în funcţie de previziunile meteorologice, această măsura se va putea prelungi.

Cantităţile de precipitaţii au atins 100 litri/metrul pătrat în Valu lui Traian

Cum spuneam, în Valu lui Traian, sâmbătă noapte, trei case situate pe strada Împărat Traian şi alte aproximativ 60 de curţi din localitate au fost inundate. Cantităţile de precipitaţii au atins aproximativ 100 litri/metrul pătrat, a precizat primarul comunei, Florin Mitroi. Încă de la ora 2.00 noaptea, şeful autorităţii locale s-a aflat la sediul Primăriei Valu lui Traian pentru a gestiona situaţia. „La 2.00, când a început să tune şi să fulgere, am ieşit din casă, am venit la Primărie. Am sunat poliţistul de serviciu. L-am chemat pe şeful de la Gospodărire, pe viceprimar, pe oamenii din Primărie şi am început să ne organizăm pentru a evita problemele. Simţeam că vor fi probleme. Am fost în măsură să gestionăm situaţia. Au luat legătura cu Prefectura, cu reprezentanţii CJC, cu ISU Dobrogea. Toţi au fost alături de noi. Un sprijin important am primit din partea RAJA“, a declarat ieri primarul Florin Mitroi. Şeful autorităţii locale a adăugat că echipa RAJA a intervenit sâmbătă, de la ora 4.00 dimineaţa, cu cinci motopompe, iar acţiunea a continuat şi duminică pe timpul zilei.

Proiectul privind construcţia unor podeţe, în stand-by de şapte ani!

Autoritatea locală din Valu lui Traian are în lucru de şapte ani un proiect privind construcţia unor podeţe în localitate. „Dacă se făceau podeţele, se puteau evita aceste probleme în localitate. Însă, cu natura nu te poţi pune. Uitaţi-vă ce a fost în ultimul timp şi în Europa şi în America”, a declarat primarul Florin Mitroi. Fiind conştient că revin ploile, şeful autorităţii locale a mai precizat că, în urmă cu 2-3 săptămâni, le-a trimis celor de la Apele Române o nouă adresă, pentru a le reaminti de proiectul cu podeţele, un proiect care, aşa cum menţionam, aşteaptă să fie implementat de şapte ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ovidiu

17 Aug, 2014 22:42

zona dacia-soveja-inundate permanent -un bazin colector in intersectie la dacia conducta de mari dimensiuni-Lapusneanu-Soveja-Marea Neagra;la fel in zona Far o conducta de scurgere pe langa biserica spre mare,in dana 34 exista o conducta de scurgere de mari dimensiuni care vine de la Abator -de ce nu se scurge apa de la far prin ea ;la malibu avem si mare si lac si zona este inundata ,este ceva de neinteles-Constanta este un oras cu fata la mare si cand ploua este inundat groaznic-sunt fonduri europene dar cine sa le acceseze- sistemul de canalizare al orasului este subdimensionat dar nimeni nu face nimic pentru a folosi lacurile si marea care ne inconjoara pentru deversarea rapida a apei pluviale in caz de conditii extreme

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.