Formula 1 Modificari pentru 2011

webber.jpgConsiliul Mondial al FIA a adoptat, miercuri,noimodificări şi completări ale regulamentelor sportiv şitehnic, una dintre acestea fiind reintroducerea, din sezonul viitor, a regulii "107 la sută", eliminată în 2002, informează autosport.com, citat de Mediafax.

Potrivit regulii "107 la sută", orice pilot al cărui celmairapid tur dinprimarepriză a calificărilor (Q1) depăşeşte 107 la sută din celmaibun timp înregistrat în Q1 nu va putea participa la cursă, decât în circumstanţe extraordinare, care ar putea fi luate în considerare dacă pilotul a înregistrat în şedinţele de antrenamente timpi buni.În cazul în care mai mulţi piloţi vor fi în această situaţie, atunci ordinea lor pe grilă va fi stabilită de comisarii cursei.

Consiliul Mondial intenţionează să elimine şi cazurile în care piloţii lenţi le strică tururile cronometrate adversarilor în calificări. În acest sens, va fi stabilit un timp maxim pe porţiunea din turul de circuit cuprinsă între ieşirea şi intrarea la boxe, în care trebuie să se încadreze toţi piloţii aflaţi pe pistă.

Totodată, piloţii nu vor mai avea voie să oprească monopostul pe circuit, după încheierea calificărilor, aşa cum a făcut Lewis Hamilton la Marele Premiu al Canadei deoarece era pe punctul de a rămâne fără combustibil. Aceste noi prevederi au efect imediat.

FIA a schimbat regulamentul privind utilizarea aripilor mobile, în scopul de a încuraja depăşirile. Astfel, din sezonul 2011 va fi permisă folosirea unei aripi dorsale mobile, în locul dispozitivului "F-duct" şi a aripii frontale mobile, dar aceasta va putea fi utilizată numai pentru a depăşi, după ce pilotul a efectuat primele două tururi ale cursei. Sistemul se activează numai dacă monopostul care încearcă să trecă de cel din faţă se află la mai puţin de o secundă de el şi se dezactivează când driver-ul foloseşte pentru prima dată frânele. Pilotul va fi atenţionat prin controlul electronic că aripa mobilă este activă.

Consiliul Mondial al FIA a adus clarificări regulamentului Safety Car-ului, după ce Michael Schumacher l-a depăşit pe Fernando Alonso în ultimul tur al Marelui Premiu al Principatului Monaco, imediat ce maşina de siguranţă a ieşit de pe pistă. Astfel, dacă Safety Car-ul părăseşte circuitul în ultimul tur, piloţii nu mai au voie să depăşească şi îşi vor păstra ordinea până trec lini de sosire.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 839

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1433

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 374

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 408

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1836

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 664

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1030

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 975

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 818

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 689

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 949

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1564

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 828

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 563