Tenis de masa/Debut bun la Openul Englez

Competiţia britanică găzduită anual de Sheffield şi considerată a fi printre cele mai puternice din calendarul ITTF a avut la start şi şase sportivi români. Dintre aceştia, patru au intrat deja în competiţie în tururile preliminare, la simplu şi dublu masculin.

Constantin Cioti a fost repartizat în grupa preliminară 9, alături de reprezentantul gazdelor, Tim Yarnall, şi de norvegianul Eric Berner. Constănţeanul nu le-a dat nicio şansă mult mai puţin cunoscuţilor adversari şi a câştigat ambele dispute cu 4-0. Astăzi, Cioti, numărul 89 mondial, va da piept cu numărul 64 ITTF, Yang Zi, din Singapore.

Andrei Filimon a trecut la rându-i cu un dublu 4-0 de germanul Philipp Floritz şi de danezul Jonathan Groth. Pe tabloul principal, Filimon (282 ITTF), va avea o misiune extrem de dificilă împotriva slovenului Bojan Tokic, al 43 jucător din lume.

Ovidiu Ionescu (319 mondial), a cedat greu în faţa germanului Ruwen Filus, îân decisivul grupei preliminare 35. învins cu 2-4, românul a părăsit competiţia britanică, acolo unde avem însă un alt reprezentant pe tabloul principal, Adrian Crişan. Locul 32 în lume, Crişan va juca astăzi cu indianul Sharath Kamal Achanta.

În competiţia de dublu, cuplul Filimon/Crişan, a cedat fără luptă în faţa cehilor Michal Obesclo/Tomas Tregler, iar perechea Ionescu/Cioti au reuşit să-i bată doar pe ungurii Daniel Kosiba/David Zombori (3-1), fiind eliminaţi în turul secund de polonezii Daniel Gorak şi... Zeng Yi Wang, scor 2-3.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 374

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 540

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 820

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 549

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 922

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1540

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 411

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 463

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1906

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 700

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1069

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 993

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 674

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 831

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 701