Volei/ CSV 2004 Tomis, in mars catre titlu

După usturătorul eşec din finala Cupei României, fetele de la Tomis au revenit cu picioarele pe pământ şi trebuie să muncească pentru a aduce primul titlu din istorie la Constanţa.

În această după amiază, Simanic şi compania au jucat la Bacău în derbyul rundei contra reprezentantei României în Challenge Cup, Ştiinţa Bacău. Favorită certă înaintea disputei, formaţia constănţeană a defilat efectiv în primele două seturi, câştigate la 16 şi 19, însă din parţialul trei au căzut inexplicabil. Pe fondul marilor erori la preluare făcute de constănţence, gazdele au condus clar disputa, în teren şi pe tabelă, şi s-au distanţat la 22-16. Revenirea lui Simanic la serviciu a readus Tomisul în joc numai că setul a revenit, dramatic, moldovencelor cu 25-23.

Setul patru a fost la fel de disputat ca precedentul. Bacăul a forţat o egalare de moral dar Constanţa a ţinut mereu aproape. S-a mers cap la cap până la 21-21, Ştiinţa a ratat două mingi de set şi apoi s-a prăbuşit. Tomisul a revenit la timonă, a risipit două oportunităţi de a încheia partida, însă la a treia minge, fetele de la malul mării n-au mai ratat. 29-27 şi 3-1 la general, iar după acest succes, CSV 2004 Tomis este principala favorită la cununa cu lauri.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 56A

15 May 2024 178

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

15 May 2024 173

Infotrafic Atenție, șoferi, transporturi agabaritice! Lista traseelor

15 May 2024 252

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

15 May 2024 193

Schimbări în cadrul firmei Dialex Canada SRL Constanța. Ce au decis asociații

14 May 2024 459

Iată proiectele non-profit din domeniul cultural finanțate anul acesta din bugetul județului Constanța. Detalii despre câștigători (DOCUMENT)

14 May 2024 577

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 965

Se schimbă CNP-urile românilor! Ministerul de Interne anunță modificări. Ce se întâmplă cu cele existente?

14 May 2024 753

Ce modificări au fost făcute în Art Solid Residence SRL, din Constanța

14 May 2024 321

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 15

14 May 2024 214

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, vizită în Portul Constanța (FOTO)

14 May 2024 419

Tulcea Campania „Detector pentru viață”, ajunsă la final (FOTO)

14 May 2024 308

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 327

ISU Dobrogea Proiect de modernizare pentru Sediul Detașamentului de Pompieri Constanța-Port și Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție, în dezbatere (GALERIE FOTO)

14 May 2024 288

Firme Constanța Light System SRL convoacă Adunarea Generală a Asociaților. Un singur punct pe ordinea de zi

14 May 2024 302