20 de medalii pentru boxerii de la CS Năvodari la „Memorialul Anton Aurel”. La Kempo, diplome de grad

 

 
  • CS Năvodari s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe cluburi la competiția de box de la Medgidia.
 
Întrecerile celei de-a treia ediții a „Memorialului Anton Aurel” la box s-au desfășurat în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, iar la turneu a participat și CS Năvodari, club care a mizat pe 20 de sportivi, (copii, cadeți, juniori, tineret și seniori).
 
Dintre aceștia, 18 au terminat pe locul întâi, câștigând medaliile de aur, iar doi s-au clasat pe treapta a doua a podiumului, obținând argintul. „Ca de fiecare dată, boxerii antrenați de Ferodin Ablalim și Marcel Jipeanu au avut evoluții foarte bune, urcând pe podium și fiind printre remarcații galei. Cu cele 20 de medalii, CS Năvodari s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe cluburi, competiția fiind o repetiție utilă în perspectiva viitoarelor turnee“, se arată pe pagina de Facebook a grupării sportive din Năvodari. „Am reușit un rezultat extraordinar. Am demonstrat încă o dată că la Năvodari se lucrează bine și rezultatele sunt, au fost și vor fi mereu“, a precizat și antrenorul Marcel Jipeanu.
 
Sportivi de la CS Năvodari au participat și la stagiul național de Kempo, desfășurat pe litoral, în stațiunea Venus, iar, cu această ocazie, au susținut și examenul de grad. „Mulțumim Federației Române de Kempo și domnului președinte, Shihan Amatto Zaharia, care, în urma stagiului de vară de la Venus, a decis să acorde diplomele de grad sportivilor noștri!“, a mai spus Marcel Jipeanu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini cu sportivii de la CS Năvodari. Sursa foto: Facebook (Marcel Jipeanu)

 
Citește și:
 
Box feminin
Maria Cimpoeru, de la CS Năvodari, concurează din nou la Campionatul European

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Năvodari Voleibalistele cadete s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 803

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1854

Robert Diaconescu, din Constanța, desemnat cel mai bun arbitru român de rugby și pe 2023

19 Jan 2024 1005

Speranțele CSM Constanța încheie anul pe prima poziție, cu șase victorii din șase partide

16 Dec 2023 1051

Lupte CS Năvodari, medalii la „Cupa Ștefan cel Mare“, turneu internațional desfășurat la Putna

15 Dec 2023 914

Box Maria Bucur Trigos, de la CS Năvodari, pe podium la Campionatul Mondial

01 Dec 2023 1029

CS Năvodari box Maria Bucur Trigos și Denisa Elena Manu vor concura la Campionatul Mondial

03 Nov 2023 1130

CS Năvodari lupte Albert Deacu, de două ori campion național, la competițiile desfășurate la Călărași (GALERIE FOTO)

02 Nov 2023 1067

Rugby în 7 CS Năvodari, pe locul cinci în clasamentul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

29 Oct 2023 916

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2665

Fotbal Liga a 5-a Constanța. Care au fost rezultatele în cele trei serii (+ clasamente)

16 Oct 2023 2115

Rugby în 7 CSM Constanța a câștigat finala mică a turneului de la București (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 1222

Box CS Năvodari a câștigat patru medalii la Campionatul Național 2023 pentru juniori

09 Oct 2023 1006

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a noua (seniori și juniori + clasamente)

27 Sep 2023 2285

Rugbyștii de la CS Năvodari au învins în deplasare Grivița București (GALERIE FOTO)

23 Sep 2023 1096