Academia Hagi, în finala Cupei Stelelor Estului

academia.jpgAcademia Gheorghe Hagi s-a calificat în finala turneului Cupa Stelelor Estului, competiţie destinată sportivilor născuţi după 1 ianuarie 1995, după ce a învins, ieri, în penultimul act al întrecerii, formaţia poloneză, Legia Varşovia.

Astfel după ce la finalul timpului regulamentar, scorul a fost 0-0, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Aici, elevii lui Leo Grozavu şi Doru Carali s-au impus cu scorul de 5-3 şi vor lupta astăzi pentru trofeul Cupei Stelelor Estului. În cea de-a doua semifinală a competiţiei sârbii de la Partizan Belgrad au învins pe Galatasaray Istanbul, cu scorul de 3-1. Cele două finaliste se vor întâlni pentru a doua oară în acest turneu, după ce în primul meci din faza grupelor, sârbii au spulberat echipa constănţeană, cu scorul de 4-1. Astăzi, finala mică dintre Galatasaray Istanbul şi Legia Varşovia va avea loc la ora 17.45, în timp ce finala mare, dintre Academia Hagi şi Partizan Belgrad, este programată la ora 20.15. Organizatorii vor premia la final cel mai bun portar al turneului, cel mai bun fundaş, cel mai bun jucător şi golgeterul competiţiei. La turneul Cupa Stelelor Estului, care a debutat marţi, au mai participat echipele Dinamo Kiev, Academia Puskas (grupa A) şi Dinamo Moscova şi Levski Sofia (Grupa B).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Academia Hagi a câștigat Cupa Stelelor Estului 2014 (galerie foto)

11 Sep 2014 2837

Două victorii pentru Academia „Hagi“ Participanţii la Cupa Stelelor Estului s-au relaxat la H10 Sport Lounge (galerie foto)

11 Sep 2014 1904

Academia de Fotbal Gheorghe Hagi a câștigat meciul disputat cu Academia Puskas

09 Sep 2014 3579

Intrarea spectatorilor este liberă Astăzi debutează, la Ovidiu, Cupa Stelelor Estului

08 Sep 2014 1703

Academia „Hagi“ organizează a patra ediţie Săptămâna viitoare, la Ovidiu, se va desfăşura „Cupa Stelelor Estului“

04 Sep 2014 1700

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“ dă startul turneului „Cupa Stelelor Estului“

03 Sep 2014 2447