Adevărat Soldat Universal Un luptător constănţean a pornit pe urmele lui Van Damme (galerie foto)

06_lupte.jpgClubul „Marea Neagră" Constanţa se mândreşte cu o bijuterie de sportiv, un pachet de muşchi, multiplu campion naţional, dar şi redutabil luptător Antitero


În vârstă de 33 de ani, Petcu Tanislav, din Mangalia, nu are rival în competiţiile de Kung-Fu. Probabil că îşi va spulbera adversarii şi la Campionatul European din aceste zile, de la Sofia. În afara competiţiei, când intră în meseria sa, colosul de 1,80 m şi 90 kg nu se abate prea mult de la specificul luptei sportive şi al antrenamentelor la sânge: este un „mascat" de la gruparea Antitero, care a avut şi două misiuni în străinătate.

Petcu Tanislav a început sportul acum zece ani, cu lupte de stradă, iar acum este un valoros practicant de Kung-Fu, în special la stilurile „Sanda", „Light-Fighting Sanda" şi „Non-Contact Sanda", dar evoluează cu succes şi în partide de kick-boxing. A câştigat nenumărate titluri naţionale şi medalii de argint şi bronz, ultimul prilej la care şi-a dovedit măiestria în artele marţiale chinezeşti fiind Campionatul de Kung-Fu de la Mangalia, unde a luat aurul la „Tuishou" („Mâini lipicioase"), categoria +70 kg 18-34 ani, şi bronzul la „Erjie-Gun Fight" („Nunchaku" - bastonul cu două segmente), categoria 18-34 ani open. Şi la Naţionalele din luna mai, de la Constanţa, a fost cel mai tare la „Sanda". Iar palmaresul său putea fi şi mai cuprinzător dacă nu ar fi fost reţinut de natura meseriei sale şi ar fi participat la mai multe competiţii. Petcu Tanislav este jandarm, activând la Grupa Antitero a Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanţa. Pe scurt, un „mascat", cu numeroase descinderi şi acţiuni în forţă la activ, dar şi cu două misiuni în străinătate (în Kosovo - în anii 2009 şi 2011). De asemenea, în acest an a participat şi la un stagiu de pregătire spartană, în Polonia, la European Security Academy (ESA).

Prima medie pe ţară la selecţia pentru Kosovo

„Prima misiune din Kosovo, cea de acum trei ani, a fost mai lejeră, însă cea din 2011 a avut un grad de periculozitate sporită. Am avut misiuni cu elicopterul, iar la una dintre ele, când am fost lăsaţi la un punct de frontieră, s-a tras asupra noastră, doi dintre colegi, un francez şi un german, fiind răniţi. În general, în Kosovo aveam misiuni de protecţie (a judecătorilor, a procurorilor, care participau la procese din perioada războiului, a observatorilor internaţionali), intervenţii rapide ori escortam deţinuţi de categoria A, adică extrem de periculoşi", arată jandarmul Petcu Tanislav, care are gradul de plutonier. Misiunile în Kosovo au durat câte şase luni. La prima, a fost însoţit de doi colegi de la Constanţa, iar la cea de-a doua a fost singurul constănţean, ceilalţi doi români fiind din Bucureşti. Pregătirea pe care o face la antrenamentele de arte marţiale îl ajută mult în meserie pe Tanislav, care n-ar avea nicio problemă dacă l-ar dubla pe Van Damme în rolul Soldatului Universal. N-ar fi nicio deosebire. Tăria sa fizică, fermitatea în intervenţii, cunoştinţele solide de limba engleză şi mâna sigură, care nu-i tremură niciodată pe armă, au făcut ca, anul trecut, la selecţia naţională pentru Kosovo, să obţină cel mai bun punctaj, din sute de candidaţi, o medie aproape de maximum - 9,93. Anul acesta, n-a mai plecat în misiune externă, întrucât regulile prevăd că luptătorul trebuie să stea acasă, pentru refacere, timp de un an după încheierea stagiului.

lupte1.jpg

Foarte bun la „marşul danez"

În misiunea de anul trecut, Petcu Tanislav a participat şi la „marşul danez", o întrecere de tradiţie în Kosovo. Luptătorii trebuia să parcurgă un traseu dificil de 26 de kilometri, echipaţi complet de luptă. „Ideea era cine termina marşul, pentru că era extrem de dificil. Se desfăşura prin păduri şi prin alte zone greu accesibile şi trebuia să ne orientăm după harta pe care o aveam şi după semnele de pe teren. Au participat peste 700 de militari, de toate naţiile (americani, polonezi, italieni, ruşi, norvegieni). Grupa românilor a mers foarte bine. Ne-am clasat în primii 50, primind o medalie şi o diplomă", a declarat Petcu, sportiv care este convins că va face o figură frumoasă la Campionatul European Deschis de Kung-Fu din Bulgaria: „Cred că-mi va fi destul de uşor".

lupte2.jpg

 

Arma sa de suflet este Kalaşnikovul

Petcu este şi un ţintaş desăvârşit. Chiar dacă, la teste, la selecţii şi la pregătire, proba de tras este pusă ultima, constănţeanul Tanislav are nervii tari şi şi-a educat într-atât voinţa şi simţurile încât rareori ratează ţinta. În Polonia, la acţiunea ESA, a participat la nişte trageri originale, dar şi periculoase, pe care puţini le exersează în ţară. Trăgătorul trebuie să execute foc peste colegul din faţă, care se lăsa în jos. „E greu, trebuie să-ţi păstrezi cumpătul şi să te bazezi foarte mult pe camaradul cu care faci pereche. Arma mea de suflet este Kalaşnikovul, mi se pare super, chiar peste cele americane, cu laser. În Polonia, am fost cel mai bun la trageri. Am nimerit de fiecare dată ţinta, un pătrat mic, din zece lovituri. Se mirau toţi", povesteşte Tanislav „Mână-Sigură".

Sursa foto: Facebook


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

nevermind

23 Feb, 2017 17:33

Il cunosc personal. Omul e o stanca in adevaratul sens al cuvantului. Dar este de un bun simt incredibil! Combinatia asta e ai greu de gasit! Oricum, un adevarat om pe care te poti baza oricand!

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 810

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1380

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 369

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 382

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1812

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 659

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1019

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 968

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 814

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 679

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 934

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1550

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 815

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 559