Antrenorul Farului s-a contrat cu suporterii „În locul lui Giani Nedelcu, eu l-aş demite pe Artimon"

artimon1.jpgDupă meciul amical de ieri dintre FC Farul şi Dunărea Călăraşi, pierdut de „marinari" cu 0-2, şase suporteri au purtat un dialog mai aprins cu antrenorul Alin Artimon, căruia i-au reproşat rezultatele de până acum din partidele de verificare şi situaţia de la echipă.

Războiul rece dintre Alin Artimon, antrenorul principal al FC Farul, şi suporteri a cunoscut ieri un nou moment fierbinte. Scânteia care a atins vâlvătaia a fost înfrângerea echipei în faţa formaţiei care ocupă locul cinci în seria a doua a Ligii a III-a, Dunărea Călăraşi, după ce, în precedentul amical, FC Farul remizase, 2-2, cu CS Agigea (vice-lidera Ligii a IV-a constănţene).

artimon2.jpgSuporterii s-au arătat supăraţi că rezultatele din amicale nu prevestesc nimic bun. „Aşa a fost şi anul trecut, am zbârcit-o cu CS Eforie", au spus fanii, care nu sunt mulţumiţi nici de transferuri. De cealaltă parte, Artimon a explicat ce rol au meciurile amicale în această perioadă a pregătirii şi ce obiectiv se urmăreşte, învinuindu-i în acelaşi timp pe suporteri că nu sprijină echipa. „Încă de la primul meci, voi ni l-aţi adus pe ăla în fundul gol pe teren. Ne taxaţi mereu", a spus tehnicianul. „Mulţumiţi-i, pentru că dacă nu era el, vă bătea Agigea cu 3-2", au replicat fanii, care au plecat supăraţi de la baza sportivă a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi" în urma discuţiei cu tehnicianul.

„Am început să mă cam satur"

Şi Artimon a venit nervos la declaraţiile de după meci, punctând tăios în faţa presei: „În locul lui Giani (n.n. patronul Giani Nedelcu), eu l-aş demite pe Artimon. I-aş asculta şi pe suporteri şi, după acest meci, l-aş da afară. Echipa nu joacă nimic, face transferuri doar după ureche, nu se pregăteşte. Ce îi reproşez lui Artimon? Tot. Faptul că a venit aici. Sunt extraordinar de supărat. Găsesc zi de zi, la tot drumul, o grămadă de idioţi, care au pretenţia că se pricep. Şi am început să mă cam satur. Cred că e momentul să discutăm mai serios anumite lucruri. Cu toată lumea. Am avut o discuţie clară, în care am stabilit că obiectivul e reconstrucţia. Şi mi-am asumat asta. Pe CV-ul meu, pe rezultatele mele, pe cârca mea. Au sosit jucători care au calitate, orice dobitoc vede", a declarat Artimon.

„Se pregătesc de le sare sângele pe nas"

În ce priveşte rezultatele, antrenorul Farului a explicat că ele sunt sacrificate în această perioadă în favoarea unei pregătiri fizice solide şi a integrării în joc a tinerilor. „Ajungem la nişte discuţii vizavi de rezultate care nu-şi au rostul. Înainte de jocuri, echipa face antrenamente de îi sare sângele pe nas. Nu câştigăm cu Călăraşi, cu Agigea şi cu nu ştiu cine, dar aceasta e modalitatea prin care pregătim grupul de jucători. Aţi văzut vârsta celor din repriza a doua. Dacă voiam rezultate, păstram 11-le de start şi după pauză îi băgam pe cei mici doar vreo 20 de minute şi lucrurile erau clare. În prima repriză, jucând cu prima echipă, nu le-am permis adversarilor să ajungă la poartă. Dar eu nu caut să mă păcălesc. Vreau ca cei mici să crească lângă ceilalţi. Iar pentru asta le trebuie minute. Pe care probabil în campionat nu le vor prinde. Şi dacă nu le prind nici acum, ce şmecherie am făcut? Ce încercăm să construim noi? Astea-s poveşti, cu jucători de 28 de ani, de 29 de ani. Aţi văzut ce s-a întâmplat în tur", a motivat Alin Artimon.

„Trebuie răbdare"

Tehnicianul Farului a spus că nu aştepta mai mult de la jucători în partida de ieri. „După cele două antrenamente tari de ieri (n.n. marţi), ce naiba să aştept? Chiar au avut un ritm OK, implicare, realizări (în special în prima parte a jocului). În cea de-a doua, trebuie să-i tratăm aşa cum sunt, jucători cu teamă de joc (încă), fără experienţă, cu lipsă de ritm. Ei sunt pe locul doi sau trei la juniori şi noi vrem să facă faţă la Liga a 2-a. E mai greu. Trebuie să avem răbdare cu ei. În cazul fotbaliştilor experimentaţi din lot, nu trebuie răbdare, ci îi aşteptăm doar să intre în formă sportivă, or asta e imposibil la acest moment", a mai spus Alin Artimon.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum să câștigi mai ușor la sloturi - Top 5 sfaturi și trucuri

18 Jun 2024 218

Pentru o vacanță plăcută Sfaturile polițiștilor despre cum să cum să eviți capcanele online și tentativele de fraudă

18 Jun 2024 249

Se apropie vacanța. Atenție la fraude în online!

17 Jun 2024 426

George Simion își botează băiatul. A lansat o invitație online pentru toți românii!

13 Jun 2024 654

7 sfaturi pentru sloturile online pentru a văspori jocul

13 Jun 2024 312

Modificări legislative Căsătoriile vor putea fi înregistrate și online

11 Jun 2024 1090

Anunțul DNSC Un canal dedicat exclusiv protecţiei consumatorului pe platformele Meta!

11 Jun 2024 431

Cele mai ieftine zboruri online - ce oferte are eSky.ro?

11 Jun 2024 504

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

07 Jun 2024 766

Programul ÎPS Teodosie pentru perioada 6-8 Iunie 2024. Iată unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului

05 Jun 2024 656

Atenție la fraudele cu criptomonede! Ce recomandări au polițiștii IPJ Constanța

04 Jun 2024 485

Droguri comercializate printr-o platformă de comunicare online! Cum acționau suspecții (GALERIE FOTO)

03 Jun 2024 780

Imobiliare Constanța PUD-ul pentru construirea unei anexe parohiale P+1 la „Capela Militară“, lansat în consultare publică (DOCUMENT)

02 Jun 2024 628

Vești bune pentru șoferi! Măsuri MAI pentru eliminarea birocrației

01 Jun 2024 940

Misiune importantă! Polițiștii constănțeni au predat elevilor lecții de siguranță cibernetică

31 May 2024 452