Antrenorul Zvonko Sundovski - „Am jucat cu inima şi cu inteligenţă“ HCM Constanţa, victorie la şase goluri în meciul cu Elverum

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a câştigat cu 27-21 (12-14) partida de sâmbătă, de pe teren propriu, cu echipa norvegiană Elverum Handball Herrer, contând pentru prima manşă a turului trei preliminar al Cupei EHF (ultima etapă înaintea fazei grupelor).
 
HCM a reuşit să treacă peste problemele de lot (doi dintre handbaliştii importaţi, Angelovski şi Adzic, s-au accidentat cu o zi înaintea partidei) şi peste problemele financiare cu care se confruntă şi, după ce a fost condusă la pauză, a avut o parte secundă mult mai bună, ceea ce i-a adus o victorie la şase goluri diferenţă.
„Scorul este extraordinar, eu eram mulţumit şi cu un succes la patru - cinci goluri. Deşi apărarea a fost văduvită de doi jucători importanţi, ne-am descurcat. Am jucat cu inima şi cu inteligenţă. Sunt foarte satisfăcut de rezultat“, a declarat antrenorul lui HCM, Zvonko Sundovski. Pentru gazde au punctat Humet - 7 goluri, Cutura - 6, L. Toma - 5, Cristescu - 3, Buricea - 2, Rakcevic - 2, Şomlea - 1, Stavrositu - 1. De cealaltă parte, Elverum a marcat prin Lindboe - 8, Mitrovic - 3, Toft - 3, Bjorkman - 2, Mehl - 2, Aanestad - 1, Apelgren - 1, Karlsson - 1. Manşa secundă se va disputa pe 29 noiembrie. „Victoria ne dă speranţe că vom trece de acest tur, deşi sunt convins că norvegienii pot mai mult, iar meciul din retur va fi mult mai greu pentru noi. Astăzi, în repriza a doua, oaspeţilor nu le-a ieşit mai nimic“, a spus şi căpitanul lui HCM, Laurenţiu Toma.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

HCM Constanţa, victorie în meciul cu Elverum

22 Nov 2014 1630