„Bine, Cacia!“ Caciandone Stere, fotbalist la Farul, e mândria neamului Dincă (galerie foto)


Promovat la echipa mare de la juniorii „marinarilor“ în partea a doua a sezonului trecut, Caciandone Stere Dincă a profitat din plin de şansa primită. A marcat în victoria de poveste cu Rapid CFR Suceava, dar şi în câteva amicale, tehnicienii Farului bazându-se în continuare pe el

Mijlocaşul de 19 ani e un implant reuşit la Farul. Confruntându-se cu probleme mari de lot în play-out-ul ediţiei trecute a Ligii a II-a, antrenorul de atunci, Ştefan Nanu, a adus mai mulţi puşti de la juniori. Pe câţiva i-a şi aruncat în focul campionatului, iar Caciandone este unul dintre cei pe care vâlvătaia nu i-a ars. Dimpotrivă, a ieşit din flăcări călit, ca un obiect de preţ modelat şi întărit pe nicovala fotbalistică.

Venit pe lume la 16 aprilie 1995, băiatul familiei Dincă, din Constanţa, Caciandone Stere, a stat deoparte de fotbal şapte ani. La această vârstă, sportul-rege, care îl trăgea cu aţa spre el, l-a adus la FC Farul, unde puştiul a intrat pe mâna regretatului Iosif Bukkosi. Apoi a lucrat cu antrenorii Mihai Turcu şi Ion Constantinescu, iar în ultima jumătate de an de juniorat cu Lucian Marinof şi Izmir Abdulgani. Acum trei luni, a făcut pasul către echipa mare. A luat-o meci cu meci, treaptă cu treaptă. Debut, gol, postura de titular. A evoluat pentru prima dată în Liga a II-a, pe data de 10 mai a acestui an, în partida CF Brăila - Farul 3-1, jucând din minutul 69. „Antrenorul Ştefan Nanu mi-a zis să las emoţiile pe bancă şi să joc ce ştiu. Puţine emoţii tot am avut, însă pe parcurs, acestea au dispărut“, povesteşte tânărul mijlocaş. Apoi, a venit şi primul gol într-o dispută oficială! Meci la Constanţa, Farul cu Rapid CFR Suceava. Gazdele, cu mulţi puşti pe teren, câştigă cu un incredibil 4-1, iar „Cacia“, aşa cum îi spun apropiaţii, înscrie unul dintre goluri, cu o execuţie de efect, şut din careu, cu interiorul, la colţul lung! În tribună, familia şi prietenii săi au explodat! „Bine, Cacia!“, au strigat toţi.

Sora jucătorului, Tania, a făcut gimnastică


Acesta este Caciandone Stere Dincă. Un fotbalist de perspectivă, rafinat şi care se lipeşte la gol. Postul său de bază este cel de mijlocaş coordonator, dar joacă şi mijlocaş stânga, acesta fiind, de altfel, rolul care i-a fost rezervat până acum la echipa mare a Farului. „Sunt tehnic şi am schimbări rapide de direcţie. Mai am de lucrat, în schimb, la viteză“, se descrie Caciandone, mândria neamului său, Dincă, cel care îl are doar pe el, actualmente, ca sportiv. Şi fotbalist, pe deasupra. Sport a făcut şi sora lui „Cacia“, Tania (în vârstă de 22 de ani), care a fost o perioadă gimnastă, dar apoi s-a lăsat. „Părinţii mei, Dincă (n.r. administratorul unei firme) şi Mariana (n.r. casnică) n-au făcut sport, dar acum sunt mari microbişti şi suporteri ai mei. Tata, cel puţin, nu ratează niciun meci de-al meu, fie că e acasă ori în deplasare. Am şi foarte mulţi prieteni care mă susţin şi vin la partide. «Ajungi la 20 de ani şi tot la juniori eşti», mă tachinau unii. Iată că visul mi s-a împlinit şi am ajuns şi la echipa mare. Nu am încetat să cred în acest obiectiv al meu. În continuare, vreau să progresez din punct de vedere fotbalistic şi să joc cel puţin la Liga I. Dacă voi atinge primul eşalon cu Farul, va fi şi mai bine. Nu mă interesează banii în acest moment, vreau doar să joc şi să se audă de mine“, spune mijlocaşul, care era decarul formaţiei sale de juniori.  

Îi admiră pe Cristiano Ronaldo, Mutu şi Maxim


Admirator al lui Cristiano Ronalo, al lui Mutu şi, mai nou, al lui Alexandru Maxim, Caciandone se relaxează în timpul liber la tenis de masă şi la film. E apropiat de toţi jucătorii de la echipa mare a Farului, dar de cei de vârsta sa, cum ar fi Claudiu Popa, Muscă, Igiroşanu ori Băjan, îl leagă, normal, o prietenie mai strânsă. Dintre „veterani“, se înţelege foarte bine cu Florin Buzea. De la juniori, îşi aduce aminte cu plăcere de victoria cu 2-1 contra Viitorului (în care a marcat un gol), iar într-un alt meci victorios, 1-0 cu Dinamo, îi mulţumeşte colegului Cezar Beşleagă, care a anulat, cu gol, un penalty pe care Caciandone l-a ratat la 0-0. „Cacia“ râde când e întrebat de năzbâtiile junioratului. „La un antrenament, m-am desprins din grupul alergătorilor şi am bubuit o minge care era prin preajmă. Antrenorul Ion Constantinescu a luat foc. M-a certat şi m-a trimis acasă. Însă tot el a venit după mine, la vestiar, şi m-a chemat înapoi“, arată jucătorul.     

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Ciprian

06 Aug, 2014 13:27

Daca dupa antrenamente, continua sa pierda iar orele stand pe la agentii sportive gen casa pariurilor de la eden nu-l vad facand mare BRANZA si pe asta :))

Articole asemanatoare

Lotul pe care-l va deplasa FC Farul în cantonamentul de la Predeal

06 Aug 2014 2765