Black Sea Judo Cup 2023 reunește la Constanța peste 150 de sportivi din țară și din străinătate (GALERIE FOTO)


Peste 150 de sportivi cu vârsta de până în 18 ani vor concura în primul weekend din septembrie în cadrul Cupei Internaționale Black Sea Judo Cup, ediția 2023.
 
Competiția face parte din proiectul „Judo – Sport și educație“/ Sportul pentru toți -  desfășurat de Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Scopul întrecerii este de a verifica nivelul sportivilor români și străini care vor participa în perioada următoare la competiții de nivel național și internațional.

Astfel, pe lângă judoka din România, vor mai participa sportivi din Republica Moldova, Ucraina, Turcia, Grecia, Italia, Serbia, Bulgaria și Ungaria.

Potrivit calendarului, întrecerile sunt programate să aibă loc în perioada 1-2 septembrie, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Constanța și se adresează sportivilor U18. În ceea ce privește categoriile de greutate, acestea sunt cuprinse între 46 de kg și +90 de kg la băieți, în timp ce la fete sunt între 40 kg și +70 kg.

Luptele din cadrul Cupei Internaționale Black Sea Judo Cup – ediția 2023 se vor desfășura în conformitate cu regulamentul de judo IJF, EJU cât și al Federației Române de Judo.
 

Viitorul judo-ului din România își măsoară forțele la malul Mării Negre!
 
Pe lângă această întrecere, în cadrul proiectului „Judo – Sport și educație“/ Sportul pentru toți, în luna noiembrie a acestui an va mai fi organizată o competiție, Cupa „Centura Albă“ la judo, care este dedicată sportivilor care încă descoperă tainele acestui sport, a declarat George Teșeleanu, președintele ACS Pantheon Constanța.

 
Citește și:

Sensei Attilio Sacripanti, cel care a introdus biomecanica în judo, va fi prezent la Venus, la „Pantheon Judo Stage Randori & Kata“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.