Bogdan Olaru, Dan Ochia şi Monel Cârstoiu lipsesc de la Farul în meciul cu CS Baloteşti

FC Farul are trei absenţi în partida pe care o va susţine, astăzi, de la ora 11.00, în deplasare cu CS Baloteşti, în etapa a 21-a a Ligii a II-a, seria întâi, penultima rundă din sezonul regulat al campionatului.
 
Ieşiţi din cursa pentru calificarea în play-off, „marinarii“ abordează confruntarea cu CS Baloteşti (echipă aflată la două puncte de primele şase locuri) fără portarul Bogdan Olaru şi mijlocaşii Dan Ochia şi Monel Cârstoiu. Primii doi sunt accidentaţi, iar Cârstoiu - suspendat. Olaru s-a accidentat în meciul de la Brăila, de sâmbăta trecută, iar Ochia a întâmpinat probleme la inghinali la antrenamentul de ieri.
 
„Am avut o discuţie cu jucătorii şi le-am spus să fim profesionişti până la capăt, în ciuda problemelor. Ştiu că se confruntă cu o problemă psihologică gravă, dar trebuie să ne prezentăm cât de bine putem şi să învingem. Vom avea un meci greu, pentru că CS Baloteşti evoluează bine, iar acasă are două victorii în mini-retur. Dar eu sunt încrezător, iar dacă vom avea atitudinea din primele două meciuri, vom avea câştig de cauză“, a spus Marian Dinu, antrenorul principal al FC Farul.
 
Celelalte partide care se joacă, astăzi, de la ora 11.00, în seria Farului, sunt: SC Bacău - ACS Academica Argeş, Rapid CFR Suceava - FC Voluntari şi ACS Berceni - CF Brăila. Disputele Unirea Slobozia - Gloria Buzău şi Săgeata Năvodari - FCM Dorohoi nu au fost programate, oaspeţii urmând a câştiga la masa verde, cu 3-0. Clasament: 1. Voluntari - 47p, 2. Academica - 43p, 3. Suceava - 40p, 4. Buzău - 31p, 5. Bacău - 27p, 6. Brăila - 25p, 7. Baloteşti - 23p, 8. Farul - 19p, 9. Dorohoi - 19p, 10. Berceni - 18p, 11. Slobozia - 13p, 12. Săgeata - -21p.
 
Sursa foto: suporterul-constantean.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.