Cinci medalii pentru atletii constanteni la Internationalele de atletism

atletism.jpgIeri, au avut loc pe stadionul Farul, Campionatele Internaţionale de atletism ale României, competiţie care a strâns la start cei mai buni sportivi pe care îi are ţara noastră la ora actuală, dar şi atleţi din Republica Moldova, Liban şi Egipt. Totodată, în tribunele arenei constănţene au fost prezenţi foşti campioni olimpici, mondiali şi europeni, precum Gabriela Szabo, Ionela Tîrlea sau Violeta Beclea-Szekely. Sportivii constănţeni au avut o evoluţie bună la această competiţie. Din cei 15 atleţi legitimaţi la cluburi constănţene patru au reuşit să urce pe podium: Iulian Geambazu (locul 2 la 200 şi 400 metri), Constantin Tucă (locul 2 la 400 metri garduri), Andreea Ogrăzeanu (locul 1 la 200 metri) şi Adrian Vasile (locul 2 la lungime). În schimb, cei mai valoroşi concurenţi prezenţi la Internaţionalele de atletism au câştigat fără probleme probele la care au participat. Astfel, vicecampionul olimpic de la Atena şi deţinătorul recordului naţional la triplusalt cu 17.81 metri, Marian Oprea a reuşit să câştige cu o performanţă care a măsurat 16.88 metri, cu peste un metru mai mult decât ocupantul poziţiei secunde în clasament. Viorica Ţigău s-a impus în proba de 100 metri garduri iar Adelina Gavrilă, cu o performanţă de 13.98 metri, a urcat pe prima treaptă a podiumului probei de triplusalt. Cu ocazia acestor întreceri s-au decernat şi trofee omagiale: „Lia Manoliu" - disc feminin; „Ioan Soter" - înălţime (masculin şi feminin); „Maria Cioncan" - 1.500 metri feminin, „Constantin Craiu" - feminin, triplusalt, 100 metri, 400 metri, 3.000 metri obstacole, masculin, 5.000 metri, 400 metri garduri şi 200 metri şi „Claudiu Bujin" - lungime masculin. Pe lângă trofee şi medalii, câştigătorii probelor au primit şi un premiu în bani, în valoare de 1.000 de euro (seniori) şi 500 de euro (juniori). De asemenea, Federaţia Română de Atletism a stabilit ca această competiţie să reprezinte criteriu de verificare şi selecţie în vederea Campionatului European pe echipe, care se va desfăşura în perioada 19-20 iunie, la Budapesta. Lotul care va pleca în Ungaria va fi supus aprobării Consiliului Federal, care va avea loc astăzi, tot la Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 351

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 866

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1464

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 382

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 429

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1863

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 672

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1046

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 977

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 658

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 819

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 691

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 952

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1575

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 843