Constanța FC Farul s-a reunit după vacanță. Un fotbalist care a jucat și la Rapid, achiziționat (galerie foto)

Fotbaliștii de la FC Farul Constanța au pus punct astăzi vacanței și au demarat pregătirea pe 2020.

De dimineață, o parte a jucătorilor au efectuat vizita medicală, iar în această după-amiază a avut loc primul antrenament al anului, pe stadionul „Gheorghe Hagi“.

În lot este și un jucător nou-achiziționat, atacantul Mădălin Martin (27 de ani), care a mai jucat la echipe precum Daco-Getica București, Rapid București (între 2013 și 2016, când a susținut 80 de meciuri și a înscris 11 goluri), CSM Poli Iași, Metaloglobus sau FC Argeș.

Mădălin Martin are și cinci selecții și două goluri la echipa națională de tineret a României.

În ceea ce privește despărțirile de jucători, unica oficială până acum e cea a lui Patrick Petre.

După o vacanță lungă, venim cu forte mult mai mari și sper să facem un retur mult mai bun decât prima parte a campionatului.  Îmi doresc ca toată eechipa să muncească la fel de mult și să obținem mai multe puncte decât în tur. Suntem la șase puncte de baraj, totul ține numai de noi. Șanse au toate echipele, dar sper să ajungem acolo, că am arătat un fotbal frumos și avem șansa noastră. Pe fani îi invităm să vină la stadion să ne susțină, și la bine, și la greu. Sper să-i facem fericiți. Eu îmi doresc să marchez în continuare, sper cu ajutorul Bunului Dumnezeu să mai dau încă pe atâtea goluri (n.r. până acum, a punctat de cinci ori, desi e apărător) și, de ce nu, la final să fiu tot eu golgeterul echipei, a declarat fundașul Viorel Lică, ocupantul locului întâi în clasamentul golgeterilor Farului.    

Până pe 1 februarie, fariştii se vor antrena la Constanţa, urmând a disputa şi trei partide de verificare, în compania unor echipe din ligile inferioare din judeţ.

Pe 2 februarie, lotul Farului va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată în Antalya (Turcia), în staţiunea Lara, unde trupa de pe litoral se va antrena până pe 15 februarie, în acest stagiu fiind prevăzute şi patru meciuri amicale.

Ne așteaptă o pregătire grea, cum sunt toate în această perioadă. Vrem să ne antrenăm bine și sperăm ca până la finele sezonului să obținem mai mult decât în prima parte a campionatului. Și, eventual, să sperăm la mai bine, poate chiar la locul de baraj ori, cine știe, și mai sus. La Liga a 2-a, vacanța e destul de lungă, iar după două - trei săptămâni, deja începi să te gândeștii la pregătire și la revederea cu colegii. În 2020, vrem să spargem gheața și în deplasare. Dacă, în 2019, aveam mai multe punctr aduse din deplasare, eram mult mai aproape de obiectivul propus. Oricum, distanța de șase puncte care ne desparte de locul de baraj e recuperabilă. Cu câteva excepții, rezultatele și echipele sunt inconstante. Clasamentul e foarte strâns și orice e posibil, a precizat și mijlocașul Paul Antoche.       


Sursa foto: ZIUA de Constanța; foto Mădălin Martin - FC Farul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 551

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 616

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 3356

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 628

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1527

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 731

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 727

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 938

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1892

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 954

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1938

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1520

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 1001

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 882

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 880