19 Jun, 2023 13:44
1366
Împărțiți pe categorii de vârstă, U13 și U15, și de greutate, aceștia s-au luptat pentru medalii și cea mai înaltă treaptă a podiumului. Indiferent însă de rezultatul din concurs, cu toții au primit diplome și cadouri pentru participarea la întrecere. Un alt câștig pentru micuții judoka a fost participarea în cadrul evenimentului a unor sportivi deja consacrați din cadrul Clubului Sportiv Pantheon Constanța, precum David Fodor, Iulian Surlă sau George Lozovanu, cu toții campioni naționali, balcanici, europeni și chiar mondiali, a menționat George Teșeleanu, președintele Asociațieia Club Sportiv Pantheon Constanța.
„Ne-am bucurat de o participare numeroasă, ținând cont că am avut 150 de sportivi. Este o surpriză plăcută pentru noi, mai ales că este prima competiție din cadrul proiectului „Judo – Sport și educație“. Concursul a fost unul de bun augur pentru toți participanții. Cu toții au avut de câștigat, indiferent că vorbim despre sportivii români sau cei din Ucraina. Cu siguranță ne vom bucura de același succes și la următoarele două competiții care vor mai fi organizate în cadrul proiectului și vom avea cel puțin la fel de mulți participanți, mai ales că nivelul competițional va fi și el unul mai mare“, a precizat sensei Iulian Surlă, antrenor la Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța.
„A fost o competiție pe care noi o considerăm reușită. A adunat foarte mulți participanți, peste așteptările noastre, care s-au declarat la sfârșitul concursului încântați atât de organizare, cât și de premiile primite. Cu această ocazie trebuie să mulțumim Consiliului Județean Constanța pentru că susține financiar acest proiect, dar și brigăzii de arbitri pentru felul în care s-a ocupat de desfășurarea întregului concurs“, a menționat și Maria Tudor (Mănăstireanu), managerul proiectului „Judo – Sport și educație“.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: