UPDATE. Constanța Pictură uriașă cu Gheorghe Hagi, pe un întreg perete al Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ (GALERIE FOTO + VIDEO)



O pictură uriașă, cu tematică fotbalistică, ce îl are în centrul ei pe cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, actualente managerul tehnic al campioanei României, Farul Constanța, dar și acționar principal al clubului de pe litoral, a fost realizată la Școala Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir“, pe un întreg perete al unității de învățământ.

Hagi este înfățișat într-una dintre ipostazele sale celebre, în tricoul echipei naționale, iar din imaginea de pe perete fac parte și suporteri.

Cel care a realizat pictura murală (în patru zile) s-a ajutat de schele și de o autospecială - utilaj tip PRB pentru a lucra la înălțime, în demersul său artistic.

Astăzi, la Școala Gimnaziala nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ va avea loc și un alt eveniment.

După ce, pe 26 martie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a inaugurat terenurile de sport de la Școala Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu“ și Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ (eveniment derulat cu sprijinul partenerilor care au inițiat proiectul „Inimi Generoase - Gala Brazilor de Crăciun“, în cadrul căruia s-a strâns suma de 100.000 de euro destinați investițiilor în educație), astăzi, 10 aprilie 2024, se vor inaugura terenurile de sport sintetice de la la Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”, respectiv Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“. Evenimentul „Inimi Generoase - Gala Brazilor de Crăciun“ a fost organizat de Asociația Caravana Fericirii, BCR și CCINA Constanța. 

UPDATE:

La inaugurarea de miercuri, 10 aprilie, a terenurilor, au participat (alături de directorii celor două școli) atât conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța (prin Sorin Mihai - inspector școlar general și Loredana Manolache - inspector școlar general adjunct), cât și o parte dintre sponsorii care au contribuit la strângerea fondurilor necesare realizării proiectului. Copiii de la Școala nr. 38 au avut într-o singură zi o dublă bucurie: inaugurarea terenului de sport și pictura murală cu Hagi, care a întregit proiectul de infrastructură sportivă școlară.  

O zi legendară pentru școala noastră!, a punctat directorul Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir“, prof. Iris Sarchizian.

 
Farul Constanța, vizită la Școala 38

În proiectul „Învățăm să fim campioni. Școala, primul pas spre performanță“, pe care îl desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Farul Constanța, campioana României, a avut o vizită, în septembrie 2023, și la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ din Constanța.

A fost a doua acțiune  a campioanei României de la startul anului școlar 2023/2024.

Ca de obicei, au participat sportivi de la echipa de seniori și din Academia Hagi, dar și de la echipa de fete, din prima ligă, alături de alți reprezenți ai clubului.   

De la echipa de seniori a Farului au participat jucătorii Rivaldinho și Queiros, de la Academia Hagi a fost prezent Mateo Tameș, iar de echipa de fete - Mirela Pop-Ganea. Au mai participat Costin Mega, director de marketing, Alex Mățel, team manager, Sorin Teodoreanu, ofițer de presă și gloria faristă Ion Constantinescu.


Copiii au primit Farul cu mult entuziasm. Oaspeții au oferit în dar un tricou înrămat, cu semnăturile jucătorilor și a lui Gheorghe Hagi, iar la final școlarii au primit autografe de la cei prezenți și s-au fotografiat cu ei. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:

Farul Constanța, vizită la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“, în proiectul „Învățăm să fim campioni“ (GALERIE FOTO+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.