Constanța Schimbări în firma Cudocibo Ritz, în care asociat unic și administrator a fost tatăl fostului fotbalist Bogdan Boritz


 
  • Societatea a fost înființată în anul 1993, activitatea principală fiind „Construcţia de nave şi structuri plutitoare“.
 
S-au urmat pașii pentru dizolvarea și lichidarea simultană a firmei constănțene Cudocibo Ritz. Asociat unic și administrator al societății era Culai Boritz, iar, în urma decesului acestuia, s-a produs ieșirea sa din firmă.
 
În această situație, în urma certificatului de moștenitor, au intrat în societate Doina Boritz, căreia îi revine 2/8 din masa succesorală, Dragoș - Ciprian Boritz și Bogdan - Cristian Boritz, cărora le revine 3/8, toți trei din Constanța. Bogdan Boritz este fost fotbalist, făcându-și junioratul la Farul Constanța. În continuare, Doina Boritz a fost numită în funcția de administrator, pe o perioadă de 60 de ani, iar Dragoș - Ciprian Boritz și Bogdan - Cristian Boritz s-au retras din societate, prin cesionarea (la valoarea nominală) Doinei Boritz a 15 părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei / parte socială, în valoare totală de 150 lei, la preţul de 150 lei.
 
Cei doi cedenţi au transmis, iar cesionarul a preluat împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control. Totodată, s-a menționat s-a plătit contravaloarea părţilor sociale cesionate.
 
În urma cesiunii, capitalul social total al societăţii a fost de 200 de lei, fiind împărţit în 20 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei / parte socială, şi deţinut de Doina Boritz, cu  participare 100% la profit și la pierderi. Ulterior, prin articolul 7 al hotărârii publicate în Monitorul Oficial, partea a IV-a, s-a decis dizolvarea şi lichidarea simultană a Cudocibo Ritz SRL RITZ, în temeiul art. 235 şi art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a declarat că societatea nu are active sau pasive. Restul prevederilor din actul constitutiv rămân neschimbate până la data radierii societăţii.
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 11 august 2022, Cudocibo Ritz SRL a fost înființată în anul 1993, adresa figurând în municipiul Constanța, iar activitatea principală fiind „Construcţia de nave şi structuri plutitoare“. Nu a avut contracte de achiziții publice.
 
Date financiare
 
După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 Donis Product a avut o cifră de afaceri de 0 lei, un profit net de 0 lei și 0 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 0 lei, o pierdere net de 21 lei și 0 angajați. Culai Boritz s-a stins din viață în luna ianuarie a anului 2020. 
 
Bogdan Boritz a început fotbalul la juniorii Farului, la opt ani, lucrând cu Lucian Marinof, „antrenorul care practic m-a crescut şi m-a învăţat tot". A evoluat şi la Farul II, iar în 2008, alături de alţi doi colegi şi de Marinof, a mers la FC Năvodari, „pentru a salva echipa de la retrogradare". În 2009, a ajuns la FC Viitorul, unde a jucat patru ani. La juniorii Farului, i-a avut colegi, printre alţii, pe Alexandru Măţel, Vlad Achim, Alexandru Grigoraş, Constantin Mişelăricu, Ionuţ Lupu, Cristian Ţarălungă, Ionuţ Călin sau Calagi Dincă. Cea mai plăcută amintire de la Farul II este meciul de verificare cu Naţionala României, echipă care pregătea disputa cu Bulgaria, de la Constanţa. Bogdan a jucat tot meciul, ca mijlocaş dreapta, şi i-a avut adversari direcţi pe Răzvan Raţ şi pe Adrian Mutu.
 
În 2013, Bogdan (care a jucat în carieră mijlocaş dreapta, stânga şi central, dar şi fundaş dreapta) a semnat un contract cu echipa din Grecia Ajax Syros, un club care avea parteneriat cu celebra formaţie olandeză din Amsterdam, de unde şi denumirea sa. Ajax-ul grecesc este din oraşul Ano Syros, al doilea ca mărime de pe insula Syros.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Cutremurător! „Era aşa fericit că devenise bunic…“
Bărbatul care a murit căzând de la etaj la Eforie Nord este tatăl fostului fotbalist Bogdan Boritz (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.