Farul a învins şi Academica Clinceni Constantin Gache - „4-1 e cam mult, dar meciul durează 90 de minute“

FC Farul a trecut cu bine şi peste partida de la Constanţa cu Academica Clinceni, realizând a doua victorie la rând în campionat. Egalaţi în minutul 60, „marinarii“ s-au desprins în ultimele zece minute.

Farul a câştigat cu 4-1 (1-0), golurile fiind marcate de M. Ion (34, 88), S. Chiţu (80, din penalty), Dobrosavlevici (87 - autogol), respectiv Kuku (60). Oaspeţii au jucat în zece oameni din minutul 79, după ce Alexandru Neagu a primit al doilea cartonaş galben la faza penalty-ului. A fost momentul decisiv al meciului. „Marinarii“ s-au desprins la 2-1, iar apoi, asemenea unei fiare înfometate, au muşcat de încă două ori din trupul sângerând al Academicii. La Farul a revenit Florin Pătraşcu, dar constănţenii l-au pierdut pe căpitanul Cristocea, accidentat încă din minutul 17.

Cele două echipe au fost: FC Farul (antrenor Constantin Gache) - Gudea - Milea (82 S. Ilie), M. Rusu, D. Bratu, Barna - M. Ion, Ad. Ionescu, Cristocea (cpt.) (17 Băjan), Nicorec (69 Fl. Pătraşcu) - S. Chiţu, Pătulea; Academica (antrenor Laszlo Balint): A. Marinescu - G. Matei, A. Niţu (cpt.), Dobrosavlevici, Venţer - M. Dragomir, Al. Neagu - Bujor (82 Cr. Matei), Olariu (70 Huiban), D. Benzar - Kuku. „După aspectul jocului, 4-1 parcă este cam mult, dar, până la urmă, meciul durează 90 de minute. Am întâlnit o echipă bună, ştiam ce ne aşteaptă. Jocul nu a fost strălucit, dar plin de ardoare, frumos şi spectaculos pentru spectatori. E adevărat că am avut şi şansă, însă fotbalul şi viaţa se bazează şi pe noroc. Chiar dacă victoria a venit destul de greu, desprinzându-ne în ultimele zece minute, jocul în sine a fost un spectacol sportiv“, a spus Constantin Gache.

Vasilică Cristocea a suferit o luxaţie

Principalul Farului îşi doreşte ca echipa să joace mai bine şi se bucură că este susţinută de tot stadionul. „La valoarea lotului nostru, ar trebui să fim puţin mai maturi. Au fost momente în joc în care trebuia să ţinem de minge, or noi am cedat-o destul de uşor. S-a cunoscut şi faptul că a ieşit repede, accidentat, Vasilică Cristocea. Îmi doresc să începem să jucăm şi mai bine. M-am bucurat foarte mult că nu numai galeria a încurajat frenetic echipa, ci şi ceilalţi spectatori. Numai de noi depinde să aducem cât mai mulţi oameni la stadion şi să le oferim ceva. Arbitrul nu a fost rău-intenţionat nici cu noi, nici cu ei. Dacă a greşit, a fost că aşa a văzut“, a declarat Gache. Deşi fariştii se temeau că Vasilică Cristocea a suferit o fractură la un deget de la mâna stângă, lucrurile stau mai bine, fiind vorba de o luxaţie. „După meci, Vasilică avea dureri foarte mari. E senzaţia aceea care te leşină, efectiv“, a mai spus Constantin Gache.

Laszlo Balint - „N-am trăit în viaţa mea asemenea meci“ 

Antrenorul oaspeţilor, Laszlo Balint, a subliniat că partida s-a rupt la penalty-ul primit de Farul, eşecul fiind unul dureros. „N-am trăit în viaţa mea asemenea meci. Felicit echipa gazdă, a reuşit să ne marcheze patru goluri. Nici noi nu reuşim să realizăm cum am primit atâtea. Este o înfrângere ce ne doare foarte tare, pentru că am controlat meciul, de multe ori, autoritar. Ne-am creat situaţii de gol şi am reuşit să anihilăm punctele forte ale Farului, o echipă redutabilă, cu şanse reale de promovare în acest sezon. Nu ştiu de unde a plecat această discuţie că Academica e pretendentă la promovare. Noi ne propunem doar să jucăm frumos şi cred că azi (n.r. vineri) am reuşit. Farul a fost echipa mai norocoasă. Jucătorii noştri au avut atitudine admirabilă şi au respectat tot ce am discutat. Am avut posesie, control şi reuşite. Însă, de multe ori, fotbalul este nedrept, iar aceste aspecte contează mai puţin. Arbitrul a făcut greşeli şi de o parte, şi de alta. I-am spus că mă voi uita pe imagini şi, dacă a fost decizia corectă, îl voi suna şi-l voi felicita. Dar ar fi trebuit să-l vedeţi pe Neagu în vestiar. Plângea ca un copil mic. S-a jurat că mingea l-a lovit în piept şi că nu a fost henţ. Practic, de acolo s-a rupt totul. Penalty şi eliminare, la 1-1, într-un moment în care controlam autoritar jocul“, a punctat Balint.

„Marinarii“ se află pe locul cinci

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: SC Bacău - Rapid CFR Suceava 1-0 (Ignea 77), Oţelul Galaţi - Bucovina Pojorâta 2-1 (Cârjan 47, Miron 73 / Buhăceanu 75), ACS Berceni - Dacia Unirea Brăila 1-3 (Neagu 5 / Ivan 28, Puşcaşu 61, Necoară 74), CS Baloteşti - Dunărea Călăraşi 1-1 (Cl. Herea 90+3 - din penalty / V. Alexandru 69) şi Gloria Buzău - Rapid Bucureşti 1-2 (Răduca 86 - din penalty / Trandu 45+3, 90). Ceahlăul Piatra Neamţ a avut rundă liberă. Clasament: 1. Rapid - 9p, 2. Brăila - 9p, 3. Călăraşi - 8p, 4. Bacău - 7p, 5. Farul - 6p (un meci mai puţin), 6. Suceava - 6p, 7. Oţelul - 6p, 8. Clinceni - 4p, 9. Baloteşti - 4p (un meci mai puţin), 10. Ceahlăul - 3p (două meciuri în minus), 11. Buzău - 1p (un meci mai puţin), 12. Pojorâta - 1p, 13. Berceni - 1p (un meci mai puţin). În etapa viitoare, FC Farul va juca în deplasare cu Dunărea Călăraşi. „Vom avea meci greu, dar nu mai există partide uşoare. Dunărea e o echipă bună, însă poate fi depăşită. Se poate întâmpla orice. Oricum, mergem la victorie“, a spus Constantin Gache.

Sursa foto: Paul Alexe

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Fc Farul Constanta

21 Sep, 2015 11:14

Vino alaturi de FARUL in deplasarea de la Calarasi! Pretul este de 30,00 ron la autocar si de 35,00 ron la microbuz. Se va pleca sambata 26 septembrie ora 8,00 din fata de la City Park Mall. Inscrierile se fac de luni pana vineri de la 9,30 la 19,30 la stadion - la magazinul de echipament sportiv "Legea" sau la secretariatul clubului. Telefon 0241 61 61 42 sau 0727 056 562

Articole asemanatoare

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 179

Rezultate CS Farul Constanța Halterofilul Darius Tătaru a cucerit Cupa României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 178

Superliga 2023/2024 Rapid - FCSB, duel al orgoliilor care încheie turneul play-off

18 May 2024 253

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 570

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2212

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 574

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 690

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 609

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 912

Farul Constanța Hagi - „Greșeala mea e una singură. Am crezut că am adus, anul trecut, o mentalitate de campioni“ (GALERIE FOTO)

14 May 2024 1370

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1506

Farul Constanța, de la 3-0 la 3-3 cu Universitatea Craiova! „Marinarii“, adio podium în Superligă

14 May 2024 712

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 436

Fotbalistele de la Farul Constanța au devenit campioanele României (FOTO+VIDEO)

12 May 2024 1195

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3413