Cristian Gavra, golgheterul FC Viitorul în meciurile amicale din Antalya

Trei victorii, patru egaluri şi o înfrângere. Acesta este bilanţul FC Viitorul în cele opt meciuri amicale disputate în stagiul de pregătire din Antalya. Directorul general al campioanei României, Cristian Bivolaru, a apreciat utilitatea cantonamentului.
 
Echipa lui Gică Hagi a învins Luch Vladivostok (Rusia), scor 4-2 (Drăguș 2, Gavra, Pitu), Cernomorets Odessa (Ucraina), scor 2-1 (Ciobanu, A. Pitu) şi Jagiellonia (Polonia), scor 2-0 (Cicâldău, I. Hagi). Egalurile au venit în meciurile cu Skenderbeu (campioana Albaniei), 1-1 (Gavra), Grasshoppers Zurich (Elveţia), 1-1 (I. Hagi), Kapaz (Azerbaidjan), 1-1 (Gavra), şi FC Rostov (Rusia), 1-1 (Mailson Lima). Unicul eşec (0-2) a venit în meciul cu Galatasaray (Turcia), primul al FC Viitorul în Antalya. Golgheter al FC Viitorul după aceste partide este Gavra (trei reuşite), urmat de Ianis HagiDrăguş şi Alexi Pitu (câte două), Ciobanu, Cicâldău şi Mailson (câte un gol).

Tinerii, surpriză plăcută 

„Condiţiile au fost excelente, în afara vremii, pe care nu o poţi prevedea niciodată. Restul a mers super. Băieţii au fost conectaţi 100% la antrenamente şi la jocuri. Tinerii jucători care au venit pentru prima dată lângă echipa mare au reprezentat o surpriză foarte plăcută. Cred că va fi o experienţă foarte interesantă pentru ei, care-i va ajuta. Unii dintre ei vor rămâne la echipa mare, alţii se vor întoarce la echipele lor de juniori“, a declarat Cristian Bivolaru.

Cele mai puternice amicale 

„Cred că echipa în formula în care a început prima repriză a meciului cu Rostov a arătat foarte bine. Pentru mine e cea mai elocventă prestaţie. Bănuiesc că aşa vom începe şi campionatul. E formula care se conturează. Dacă nu mă înşel, cu nouă din 11 jucători din Academie. Se vede acest lucru, ca relaţii de joc şi ca mod de interpretare a sarcinilor tactice. Majoritatea sunt tineri şi foarte tineri“, spunea Bivolaru înaintea ultimului amical, cu Jagiellonia, în care de asemenea FC Viitorul a jucat foarte bine. „Cele mai puternice partide au fost cele cu Jagiellonia, Rostov şi Grasshoppers. Cel cu Galatasaray a fost unul de curtoazie. Galata era aici şi era păcat să nu profităm de o aşa ocazie, chiar dacă veneam după numai două zile de pregătire“, a punctat Cristian Bivolaru.

„Nimeni nu i-a făcut promisiuni deşarte“ 

În pauza precompetiţională, până acum, FC Viitorul s-a despărţit de golgheterul echipei, George Ţucudean, de play-maker-ul Eric şi de portarul Râmniceanu. De asemenea, Cristi Ganea, internaţional al României, a semnat cu celebra formaţie spaniolă Athletic Bilbao, care îl va înregimenta însă efectiv din vară. Au venit atacantul Mihai Voduţ, mijlocaşii Ianis Hagi şi Mailson Lima (olandez) şi portarul Valentin Cojocaru.
 
„Pe Ianis îl simt foarte motivat, bine reintegrat în echipă. Este acasă din toate punctele de vedere. Majoritatea colegilor lui sunt colegi de generaţie din echipa 1998 - 1999. Este un lider, şi prin genă, şi prin calităţi. Cojocaru e un portar de perspectivă, care poate intra în competiţie pentru titularizare, alături de Buzbuchi şi Tordai. Nimeni nu i-a făcut promisiuni deşarte. Toţi trei au şanse egale. Până la începerea campionatului, fiecare dintre ei trebuie să demonstreze că este mai bun decât ceilalţi“, a punctat Cristian Bivolaru.
 
Sursa foto: Facebook (Cristian Gavra) 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În urmă cu opt ani, FC Viitorul Under-19 pătrundea în careul de ași al Campionatului Național. Cu opt viitori jucători de Liga 1 în lot (galerie foto + video)

01 May 2020 3630

Atacantul Cristian Gavra, de la FC Viitorul la Universitatea Cluj

10 Jul 2018 2282

Victorie pentru FC Viitorul într-un meci amical cu Axiopolis Cernavodă. Cu ce scor s-a impus Campioana României (galerie foto)

24 Mar 2018 3038

Cristian Gavra a reușit o dublă Meci cu goluri multe, la Ovidiu, între Axiopolis Cernavodă și FC Viitorul

03 Feb 2018 2814

Ianis Hagi, din nou căpitan la FC Viitorul „Intru pe teren cu un singur gând. Să joc din plăcere“ (galerie foto)

24 Jan 2018 3120

Victorie pentru FC Viitorul II în amicalul jucat cu Dacia Unirea Brăila

15 Jul 2017 2839

Liga a III-a, etapa 9 Viitorul Domnești - FC Viitorul II 1-2

24 Oct 2015 2356

Viitorul II a scos Dunărea Călăraşi din Cupă Cristian Cămui - „Vrem să câştigăm cât mai multe meciuri“ (galerie foto)

27 Aug 2015 2297

FC Viitorul II, succes clar în Cupa României cu Dunărea Călăraşi

26 Aug 2015 1996

Cupa României FC Viitorul II a învins Dunărea Călăraşi

25 Aug 2015 2769

Duminică, FC Viitorul întâlneşte Astra Giurgiu Cristian Gavra - „Jucăm la victorie“

01 Aug 2015 2108

Zece jucători de la echipa mare au jucat pentru Viitorul II în Cupa României

31 Jul 2015 2690

Se joacă sâmbătă, la Ovidiu Astăzi se pun în vânzare biletele la meciul FC Viitorul - CFR Cluj

10 Jul 2015 4997