CS Năvodari a câştigat amicalele cu Tomitanii Constanţa



Vicecampioana Diviziei Naţionale de seniori la rugby, CS Năvodari, a disputat două partide amicale cu formaţia de la Tomitanii Constanţa care joacă în campionatul Under-20, câştigându-le pe amândouă.
 
În prima partidă, disputată la Constanţa, jucătorii pregătiţi de Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase s-au impus cu 40-25, în vreme ce a doua dispută, care a avut loc la Năvodari, le-a revenit vicecampionilor eşalonului secund din România cu 30-10 (10-5). Multiplă campioană naţională de juniori a României (ultimul titlu, obţinut anul trecut, fiind cel de la categoria de vârstă de până în 18 ani), Tomitanii (antrenori, Cristian Cojocaru şi Adrian Tinca) joacă din 2015 în campionatul Under-20. În această întrecere, evoluează jucători născuţi în anii 1996 şi 1997, iar Tomitanii folosesc în majoritate rugbyşti mai mici ca vârstă. După prima parte a campionatului, echipa constănţeană se află pe locul patru în clasament, cu nouă puncte (având două victorii şi două înfrângeri în patru meciuri).

Aşteaptă cu nerăbdare meciul cu Steaua

Rezultatele au fost: 25-15 cu CSO Pantelimon (la Constanţa), 12-40 cu CSA Steaua Bucureşti (în deplasare), 13-18 cu ATSRCMUV Timişoara (la Constanţa) şi 14-12 cu CSS Bârlad (în deplasare). Clasament: 1. Steaua - 25p (cinci victorii din cinci meciuri), 2. Timişoara - 13p (patru meciuri), 3. Tomitanii - 9p (patru meciuri), 4. Bârlad - 6p (cinci meciuri), 5. Pantelimon - 0p (patru meciuri). Campionatul se reia la jumătatea lunii aprilie, iar cel mai important meci al Tomitanilor va fi cel cu Steaua, de la Constanţa, din etapa a şaptea. La Constanţa se dispută şi primul turneu de rugby în 7 la categoria de vârstă Under-19.

Mai vor o partidă de verificare

Medaliată cu argint şi bronz în precedentele două sezoane ale Diviziei Naţionale, CS Năvodari şi-a propus să iasă campioană în ediţia următoare a întrecerii. Campionatul va începe în luna octombrie a acestui an, dar, peste puţin timp, echipa năvodăreană va debuta în Cupa României, unde a fost repartizată în grupa a II-a valorică, seria Moldova, alături de RCM Galaţi, RC Bârlad şi Bucovina Suceava. Năvodărenii susţin prima partidă în Cupă pe 20 martie, pe teren propriu, cu formaţia suceveană. Ocupantele locurilor întâi din cele două serii (Moldova şi Transilvania) vor disputa pe 29 aprilie, pe teren neutru, un meci de baraj pentru calificarea în faza sferturilor de finală. Până la debutul în Cupă, CS Năvodari mai vrea să dispute o partidă de verificare.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 872

CS Năvodari Voleibalistele cadete s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 838

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1885

Robert Diaconescu, din Constanța, desemnat cel mai bun arbitru român de rugby și pe 2023

19 Jan 2024 1016

Speranțele CSM Constanța încheie anul pe prima poziție, cu șase victorii din șase partide

16 Dec 2023 1066

Lupte CS Năvodari, medalii la „Cupa Ștefan cel Mare“, turneu internațional desfășurat la Putna

15 Dec 2023 927

Box Maria Bucur Trigos, de la CS Năvodari, pe podium la Campionatul Mondial

01 Dec 2023 1045

CS Năvodari box Maria Bucur Trigos și Denisa Elena Manu vor concura la Campionatul Mondial

03 Nov 2023 1142

CS Năvodari lupte Albert Deacu, de două ori campion național, la competițiile desfășurate la Călărași (GALERIE FOTO)

02 Nov 2023 1084

Rugby în 7 CS Năvodari, pe locul cinci în clasamentul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

29 Oct 2023 929

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2684

Fotbal Liga a 5-a Constanța. Care au fost rezultatele în cele trei serii (+ clasamente)

16 Oct 2023 2125

Rugby în 7 CSM Constanța a câștigat finala mică a turneului de la București (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 1236

Box CS Năvodari a câștigat patru medalii la Campionatul Național 2023 pentru juniori

09 Oct 2023 1016

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a noua (seniori și juniori + clasamente)

27 Sep 2023 2297