Sport

Doliu în sportul constănţean. A murit Dima Tararache

Fotbalul şi sportul constănţean sunt în doliu, după ce s-a stins din viaţă, la numai 59 de ani, fostul fotbalist Dima Tararache!

Acesta urma să împlinească 60 de ani peste puţin timp, pe 2 septembrie.

Născut la Sinoe, în judeţul Constanţa, Dima Tararache a jucat fotbal la FC Farul, dar şi la alte echipe precum Dunărea Galaţi (pe perioada studenţiei) sau formaţiile din Medgidia.

Înmormântarea va avea loc vineri, la Constanţa.

Un mesaj de condoleanţe au transmis şi FC Viitorul, şi Acadermia Hagi.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Dima Tararache! FC Viitorul și Academia de Fotbal Gheorghe Hagi anunță, cu regret, trecerea în neființă a fostului angajat al cluburilor noastre și jucător al Farului, Dima Tararache. Academia Hagi și FC Viitorul transmit condoleanțe familiei îndoliate și putere pentru a trece peste această suferință, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.

Dima a fost un om extraordinar, un prietern şi un coleg de echipă deosebit. Alături de Gabi Zahiu, era cel mai vessel din generaţia care ne-a unit la Farul. Regretăm nespus moartea sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!, a spus şi Paul Peniu, preşedintele Academiei Hagi şi fost jucător, antrenor şi preşedinte la FC Farul.   

Familia alb-albastră deplânge trecerea în neființă a fostului jucător al FC Farul, Dima Tararache! Dumnezeu să-L odihnească în pace!, este şi mesajul FC Farul.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la eveniment Cozi mari la bilete la meciul Farul - Petrolul. Moment de reculegere în memoria lui Dima Tararache (galerie foto)

26 Aug 2019 1000

Un fost mare rugbyst de la Farul Constanţa s-a stins din viaţă

22 Aug 2019 3054