După FC Viitorul Constanţa,Nici Săgeata Năvodari nu are drept de promovare

sageata.jpgPotrivit FRF, clubul de pe litoral a obţinut dreptul de participare în Liga a II-a fără a fi respectat principiul meritului sportiv

După ce în urmă cu câteva zile Federaţia Română de Fotbal anunţa echipele care nu au drept de promovare în acest an într-un eşalon superior, printre ele şi FC Viitorul Constanţa, Direcţia Juridică a forului a adus ieri unele rectificări, incluzând-o pe listă şi pe Săgeata Năvodari.

"Operaţiunea juridică efectuată de către CS Săgeata Stejaru în anul 2010 nu este susceptibilă de încălcare a principiilor menţionate în art. 5 bis din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice. În urma verificărilor efectuate rezultă că, într-adevăr, în anul 2009 CS Săgeata Stejaru a obţinut dreptul de participare în Liga a II-a fără a fi respectat principiul meritului sportiv. În concluzie, CS Săgeata Năvodari nu are dreptul de a participa într-o categorie competiţională superioară pentru o perioada de trei ani competiţionali începând cu sezonul 2009 - 2010", se arată în comunicatul postat ieri pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Astfel, planurile celor de la Săgeata de a ataca promovarea în primul eşalon fotbalistic din retur au fost date peste cap, echipa având drept să evolueze în Liga I abia în sezonul 2012 - 2013. Echipa pregătită de Aurel Şunda se află la jumătatea sezonului pe locul 2 în Seria I din Liga a II-a şi este favorită, alături de Ceahlăul, să facă pasul spre Liga I la sfârşitul acestui sezon. Cel mai probabil, conducerea clubului din Năvodari va ataca această decizie în zilele următoare. Amintim că pe lista echipelor care nu au drept de promovare într-o categorie competiţională superioară timp de trei ani se află şi FC Viitorul Constanţa, formaţia clasată pe locul 5 în Liga a II-a, Seria I.

Planuri năruite

Dacă echipa se pregătea intens pentru startul returului şi pentru atacarea promovării, conducerea clubului şi autorităţile locale aveau în plan modernizarea bazei sportive a oraşului pentru a corespunde cerinţelor impuse de FRF în vederea organizării de meciuri din primul eşalon. Astfel, în prima şedinţă de Consiliu Local Năvodari a fost supus spre aprobare un proiect de hotărâre privind modernizarea stadionului, potrivit gazetadenavodari.ro. "Modernizarea este necesară pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de forurile sportive pentru o eventuală promovare din Liga a II-a în Liga I a echipei de fotbal a oraşului. Speranţele privind promovarea sunt mari, iar rezultatele de până acum ale echipei de fotbal sunt pe măsura aşteptărilor. Primăria încearcă să-şi respecte angajamentul faţă de patronii echipei, care o susţin financiar, de a crea condiţiile necesare pentru participare în Liga I", a declarat primarul Nicolae Matei. Modernizarea stadionului ar presupune dublarea numărului de locuri din tribune, de la 4.000, câte sunt în prezent, la peste 8.300, vor fi create încă trei locuri de acces pe stadion, locuri de parcare, va fi achiziţionată o tabelă electronică, posibil şi nocturnă. De asemenea, vor fi aduse la standard spaţiile administrative ale stadionului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 625

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 579

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 850

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 477

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 406

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 624

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3758

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 372

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 799

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 341

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 551

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 932

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 536

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 484

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 661