Farul Constanța, 0-3 cu Sheriff Tiraspol Hagi - „Cred că s-a văzut cea mai proastă versiune a noastră. Inexplicabil!“


Farul Constanța, campioana României, a fost eliminată din turul întâi preliminari al Ligii Campionilor de Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova.

Farul a câștigat cu 1-0 în tur, la Ovidiu, dar, în returul de la Tiraspol, Sheriff s-a impus cu 3-0 după prelungiri, „marinarii“ având un joc dezamăgitor.

Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, s-a arătat nemulțumit de evoluția elevilor săi.

Știam de la început că în dubla manșă ne vom confrunta cu o echipă mai experimentată ca noi în Europa. Acasă am reușit un meci foarte bun. Ne așteptam la o partidă foarte grea la Tiraspol, dar, spre suprinderea mea, acum cred că s-a văzut cea mai proastă versiune a noastră. Îmi e greu să-mi explic, începând de la faza ofensivă. Cred că prima repriză a fost cea mai slabă pe care o puteam face. Inexplicabil! Temători, fără personalitate. În apărare, n-am construit ca lumea, la mijloc mingea n-a alergat, iar atacanții au fost practic inexistenți. Ce să faci, unde să te duci, cum să ajungi la poartă? Am fost lenți, previzibili. N-am fost noi, cu toate că am vorbit mereu că trebuie să ne impunem, dar, din păcate, acum s-a văzut că n-am avut personalitate. Când nu joci fotbal, te așteaptă un singur lucru, să pierzi. Asta e realitatea. Felicitări lui Sheriff. A făcut un meci perfect, cum își dorea. Noi, capul jos, mergem acasă și vom reflecta, pentru a vedea ce e de făcut, a spus Hagi.


În urma succesului din dubla manșă, Sheriff Tiraspol s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, pe când Farul a coborât în a treia conpetiție europeană, Conference League, urmând a juca în turul doi preliminar contra echipei FC Urartu, campioana Armeniei.

Sursa foto: Farul Constanța

Citește și:


UPDATE
Farul Constanța, eliminată de Sheriff Tiraspol din preliminariile Ligii Campionilor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 591

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 3326

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 600

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1499

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 711

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 705

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 917

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1872

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 933

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1922

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1503

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 986

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 872

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 872

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1375