Farul vrea să marcheze în premieră în deplasare în acest sezon și să învingă FC U Craiova 1948, echipă pregătită de Adrian Mutu


 
  • În runda precedentă, Farul a învins pe teren propriu Dinamo cu 3-0, în timp ce formația din Bănie a pierdut în fieful lui CS Mioveni, scor 0-1.
 
Farul Constanța susține vineri, 27 august, de la ora 21.00, meciul din etapa a șaptea a Ligii 1, întâlnind în deplasare nou-promovata FC U Craiova 1948, care e pregătită de Adrian Mutu.
 
În clasament, echipa de pe litoral (manager tehnic, Gică Hagi) se află pe locul patru, cu 11 puncte, după trei victorii, două egaluri și un eșec, golaveraj 6-1, în timp ce trupa din Bănie ocupă poziția a noua, cu șapte puncte. În runda precedentă, Farul a învins pe teren propriu Dinamo cu 3-0, în timp ce formația din Bănie a pierdut pe terenul unei alte nou-promovate, CS Mioveni, scor 0-1.
 
„Din câte am văzut, FC U Craiova este o echipă foarte bună. Au suporteri înflăcărați, un antrenor foarte bun, dar și jucători valoroși. Nu va fi ușor de câștigat, dar noi ne dorim cele trei puncte și vom da totul pe teren ca să ne impunem. Avem un moral ridicat după victoria cu Dinamo. Am făcut un meci foarte frumos, am marcat multe goluri, beneficiind și de sprijinul publicului, și suntem bucuroși că am câștigat la scor“, a declarat atacantul George Ganea.
 
„Știm că ne așteaptă un meci dificil, contra unei echipe care vrea să joace fotbal, dar și noi vrem să evoluăm la fel și să câștigăm. Acomodarea mea la Farul a fost destul de ușoară, ținând cont că îi cunoșteam pe mulți dintre componenții echipei. Am trecut cu bine peste tracul debutului, am fost destul de destins, încercând să-mi ajut echipa și am reușit. Sper să ajut și în continuare. Trebuie să vină și momentul în care vom marca și în deplasare. Noi jucăm să înscriem, să facem diferența, să facem spectacol. Faptul că în primele șase etape am primit un singur gol arată că întreaga echipă și-a făcut treaba defensiv“, a punctat și portarul Marian Aioani.
 
În cele trei partide susținute până acum în deplasare în acest sezon, Farul a remizat cu UTA și Rapid (0-0) și a pierdut cu CFR Cluj (0-1).


Farul II, meci cu Recolta Gheorghe Doja

 

Tot vineri, Farul Constanța II, echipa secundă a Farului, debutează în ediția 2021/2022 a Ligii a 3-a, seria a treia. Formația de pe litoral întâlnește pe teren propriu Recolta Gheorghe Doja, meciul jucându-se, de la ora 18.00, pe stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanța. Aceasta este singura partidă de vineri din etapa întâi în seria a treia, restul partidelor fiind programate sâmbătă, 28 august, de la ora 18.00: FC Voluntari II - Înainte Modelu, SC Popești Leordeni - Gloria Albești, CSM Fetești - ACSM Oltenița și Agricola Borcea - CS Afumați.
 
PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța     
 
Citește și:
 
FC U Craiova - Farul Constanţa
Gică Hagi - „Întâlnim o formaţie dintr-o zonă în care există spirit şi orgoliu“ (video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 359

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 610

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 3349

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 615

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1520

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 729

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 725

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 935

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1888

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 951

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1933

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1515

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 998

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 878

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 878