FC Farul Constanţa Paul Antoche - „Sperăm să obţinem o calificare istorică”


 
  • FC Farul întâlneşte Chindia Târgovişte în optimile Cupei României.  

Divizionara secundă FC Farul şi echipa de Liga 1 Chindia Târgovişte se întâlnesc, miercuri, 10 februarie, la Constanţa, de la ora 14.30, în optimile de finală ale Cupei României.

Ianis Zicu, antrenorul echipei de pe litoral, şi Paul Antoche, căpitanul FC Farul, au prefaţat astăzi duelul.

Este un meci important. Întâlnim un adversar foarte bun din Liga 1, așa cum am întâlnit și în runda precedentă. Atunci a fost Academica Clinceni, acum este Chindia Târgoviște, o echipă foarte bine organizată. Are a treia apărare din campionat, după CFR Cluj și Craiova. Lucrul acesta trebuie să ne pună serios pe gânduri pentru că trebuie să muncim foarte mult ca să reușim să marcăm, a punctat Ianis Zicu.

 
Principalul „marinarilor” a precizat că jocul trebuie abordat de elevii săi cu încredere.

Chiar dacă aceasta ar fi fost prima partidă din Cupa României, trebuia să avem aceeași încredere, nu neapărat pentru că am eliminat pe Clinceni. Eu pregătesc fiecare partidă pentru a câștiga, jucătorii se antrenează cu acest gând și nu cred că au de ce să fie tensionați, chiar dacă întâlnim un adversar bun. Sunt mulți jucători care au evoluat în Liga a 2-a, așa cum și jucătorii mei o fac în acest moment. Sunt momente și momente în viața unui fotbalist. O dată joci în Liga a 2-a, o dată joci în prima ligă și cred că meciul va fi echilibrat, a spus Zicu.

 

Cum am spus și înainte de meciul cu Clinceni, și acum suntem încrezători, optimiști, avem încredere în forțele proprii, sperăm să facem o figură frumoasă și să obținem o calificare istorică. Pentru noi este și o sărbătoare, pentru că jucăm din nou împotriva unei echipe de Liga 1. Este un prilej să ne batem iar cu o echipă bună din prima ligă și să ne vedem nivelul după această pauză competițională, a precizat şi Paul Antoche.


Sursa foto: FC Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 549

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 616

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 3356

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 628

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1527

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 731

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 727

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 938

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1892

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 954

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1938

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1520

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 1001

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 882

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 880