Fotbalista Laura Rus, de la Farul Constanța, și-a anunțat retragerea de la echipa națională

 
Fotbalista Laura Rus, atacantul Farului Constanța, și-a anunțat retregarea de la echipa națională a României, urmând a îmbrăca pentru ultima oară tricoul tricolor marți, 5 decembrie 2023, contra Croației.
 
Laura are 139 de selecții pentru naționala feminină în cei 19 ani în care a evoluat pentru prima reprezentativă, fiind in top 3 all-time al celor mai bune marcatoare din istoria echipei României.
 
Sportiva și-a anunțat retragerea de la lotul național printr-o scrisoare deschisă adresată suporterilor naționalei feminine.
 

În momentul în care am îmbrăcat pentru prima data tricoul echipei naționale, în urmă cu 19 ani, am simțit cea mai mare mândrie, dar și responsabilitate deopotrivă. Nu a existat o zi sub tricolor în  care să nu dau totul pentru țara mea, chiar și în momentele cele mai grele.

Tocmai de aceea, îmi este foarte greu să renunț. Însă, vin anumite momente în viață în care, desi sufletul nu te lasă, trebuie să iei și decizii grele. Astfel, prin intermediul acestei scrisori deschise, doresc să îmi anunț retragerea de la echipa națională a României. Partida cu naâionala Croației din 5 decembrie 2023 va fi ultima în care voi îmbrăca tricoul echipei naționale. Cu aceeași onoare și responsabilitate ca prima dată!

Mi-aș dori să am alături de mine șți suporterii naționalei feminine la acest ultim meci, așadar vă adresez o invitație personal la partida din 5 decembrie, ora 20.00, stadion «Arcul de Triumf». Ar însemna enorm pentru mine să îmi fiți alături!

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje, aprecieri și gânduri bune! Înseamnă enorm să știu că tot ce am oferit în acești ani este apreciat! Alături de Nationala Romaniei de Fotbal Feminin pentru totdeauna!, este scrisoarea deschisă a Laurei Rus.

 
Sursa foto: Facebook (Farul Constanța)
 
Citește și:


Farul Constanța
Laura Rus, debut la Anderlecht marcat de o dramă familială. „A fost un moment groaznic, greu de digerat“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 979

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 1027

Fotbalistele de la Farul Constanța, o nouă victorie în deplasare, venită în prelungiri!

16 Mar 2024 820

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie mare pe terenul campioanei României!

10 Mar 2024 985

Fotbal Echipa feminină de la Farul Constanța s-a calificat în turneul play-off din Superligă (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Mar 2024 1241

Fotbalistele de la Farul Constanța au câștigat cu 16-1 meciul cu ACS Tg. Mureş 1898!

10 Dec 2023 1384

Farul Constanța Buchet de flori în culorile drapelului României pentru atacantul Laura Rus (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Dec 2023 1166

Peste zece fotbaliste de la Farul Constanța convocate la loturile naționale (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 962

Echipa feminină Farul Constanța, de la 2-0 la 2-4 cu Politehnica Timișoara! (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Nov 2023 1045

Fotbal Echipa feminină Farul Constanța, al doilea eșec consecutiv în Superligă

16 Nov 2023 1127

Echipa feminină Farul Constanța, egal contra campioanei Universitatea Cluj

08 Nov 2023 1272

Echipa feminină Farul Constanța, o nouă victorie cu 5-0 contra CSM Alexandria. Formația de pe litoral e prima în clasament (GALERIE FOTO)

05 Nov 2023 961

Fotbal Echipa feminină Farul Constanța, un nou succes clar în Liga 1 (GALERIE FOTO)

22 Oct 2023 1477

România Under-19 s-a calificat la Turul de Elită. Luca Banu și Enes Sali, de la Farul Constanța, printre tricolori

18 Oct 2023 959

Farul Constanța Laura Rus, debut la Anderlecht marcat de o dramă familială. „A fost un moment groaznic, greu de digerat“

12 Oct 2023 1626