​Fotbalul românesc, îndoliat A murit Gheorghe Staicu, fost jucător la Steaua și antrenor la mai multe formații

 
 
  • Gheorghe Staicu a fost antrenor și la loturile olimpice și selecționer al loturilor feminine de junioare și senioare ale României.
 
Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la vârsta de 85 de ani, Gheorghe Staicu, fost jucător la Steaua București (între anii 1957 și 1963), dar și fost antrenor, inclusiv la reprezentative ale României.

Gheorghe Staicu, fost jucător la Steaua București și antrenorul naționalei feminine în perioada 2002-2007, a decedat la finalul săptămânii, la vârsta de 85 de ani. Acesta suferea de Alzheimer de peste 10 ani.

În cariera de antrenor, Gheorghe Staicu a pregătit echipe precum Olimpia Satu Mare, cu care a reusit două promovări și a jucat o finală de Cupă a României, FC Bihor, FC Brașov, Jiul Petroșani, UM Timișoara, Universitatea Cluj și FC Baia Mare.

Staicu a fost, de asemenea, antrenor la loturile olimpice și selecționer al loturilor feminine de junioare și senioare.

Federația Română de Fotbal și naționala feminină transmite sincere condoleanțe familiei și celor apropiați! Naționala feminină, care dispută luni, de la ora 18:00, un joc amical împotriva Slovaciei, va ține un moment de reculegere în memoria sa, înainte de startul jocului, se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto: frf.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9215

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru, trimiși în judecată!

09 Feb 2023 3967

Săgeata Stejaru s-a calificat în finala mare a Cupei FMF (galerie foto)

26 Nov 2016 3175

El este judecătorul care decide libertate Elenei Udrea. Legătură cu dosarul unde este anchetat şi Radu Mazăre

11 Feb 2015 2756

Dinel Staicu, surpriză neplăcută la Curtea Supremă

08 Aug 2014 2169