Sport

Imagini de la eveniment „Mişcare pentru toţi“, acţiune sportivă de amploare la Constanţa, pe stadionul „Gheorghe Hagi“ (galerie foto+video)


Meciul de baseball România - SUA, de astăzi, contând pentru Trofeul „Jackie Robinson“, este urmat pe stadionul „Gheorghe Hagi“ de acţiunea sportivă de amploare „Mişcare pentru toţi“, iniţiată şi organizată de Primăria Constanţa.

Pe gazon, dar şi pe pista de atletism şi în alte zone ale arenei, au fost amplasate ateliere a numeroase sporturi, în care sportivii susţin sub comanda antrenorilor demonstraţii, dar sunt invitaţi şi constănţeni, de toate vârstele, să ia parte la antrenamentele respectivelor discipline sportive.

La această acţiune de masă sunt prezenţi şi mai mulţi campioni din Constanţa care fac sport, alături de constănţeni.

Fostul mare atlet Ilie Floroiu, consilier al primarului Decebal Făgădău pe probleme de sport, a menţionat că sportul e benefic sub toate aspectele, astfel că toată lumea trebuie să facă mişcare.

„Vrem să lansăm un mesaj către părinţi în special, să-şi dea copiii la sport. Însă, repet, nu numai copiii să facă sport, ci persoane de toate vârstele. Eu, ca om de sport, care sunt implicat de o viaţă în acest domeniu, vreau ca oamenii să înţeleagă că sportul înseamnă mişcare, sănătate, viaţă, reuşită în viaţă. Eu am spus mereu: «Hai să facem mai multă mişcare, iar, în timp, să avem mai multe parcuri, săli de sport, stadioane şi mai puţine farmacii şi spitale». În sensul să nu mai ajungem la spital, ci să folosim incintele de sport. Veniţi la sală, să vă întăriţi! Haideţi să facem sport, să ne mişcăm, că e sănătos. Sport, sport, sport!”, a arătat Floroiu, deţinător, de aproape 41 de ani, al recordurilor naţionale de atletism la 5.000 de metri şi 10.000 de metri.


UPDATE: Pe stadion au loc demonstrații din atletism, scrima, box, handbal, gimnastică, rugby, fotbal-tenis, baschet, volei, haltere, lupte, karate sau baseball.

În startul acțiunii, au fost prezentați publicului o serie de mari campioni ai sportului constănțean: Daniel Cojocaru, Ionuț Gheorghe, Marcelică Tudoriu, Dumitru Răducanu, Dana Sofronie, Camelia Voinea, Cristina Dulgheroiu, Elena Frîncu, Cornel Durău, Ionuț Stănescu, Memet Ender, Gheorghe Varga, acestora alaturandu-li-se Andrei Mirescu, președintele Federației Române de Baseball și Softball. Toți au primit cadouri din partea Primăriei Constanța, primarul Decebal Făgădău fiind și el prezent la eveniment.

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Festival al sportului Copii, părinţi şi bunici, invitaţi la „Mişcare pentru toţi“, în weekend, pe stadionul „Gheorghe Hagi“ (galerie foto)

08 May 2019 1219

Maraton sportiv la Constanța. Ce evenimente sportive sunt programate la sfârșitul săptămânii pe stadionul „Gheorghe Hagi”

07 May 2019 651

Orient Expressul va opri pentru prima oară la Tulcea

03 Aug 2011 1163

Horoscopul zilei - 27 octombrie 2010

27 Oct 2010 1160