În memoria lui Valeriu Rogozenco Dublă amicală în județul Constanța între Săgeata Stejaru și o selecționată din Republica Moldova (GALERIE FOTO)



Două meciuri amicale de fotbal se vor disputa în acest weekend în județul Constanța, pe stadionul „Flacăra“ din Năvodari, între Săgeata Stejaru și selecționata raionului Ialoveni din Republica Moldova.

Dubla este organizată în memoria lui Valeriu Rogozenco, fost ziarist sportiv și oficial în fotbal, atât în Republica Moldova, cât și în România, la Constanța (unde se stabilise în anul 1998).

Ambele partide se vor disputa sâmbătă, 13 mai.

Primul meci, al veteranilor celor două formații, se va juca de la ora 15.00, iar cealaltă întâlnire, în care se vor duela jucători mai tineri, va avea loc de la ora 17.00.

Valeriu Rogozenco a decedat în acest an, la vârsta de 76 de ani.  

El a fost un prieten al ambelor echipe, deschizând drumul întâlnirilor Săgeata - Moldova, care au devenit între timp tradiționale.  

Valeriu Rogozenco a activat opt ani la Farul Constanța, ca metodist în sectorul juvenil al clubului. De asemenea, a lucrat și la Federația Moldovenească de Fotbal.

Valeriu Rogozenco a fost un mare iubitor al fotbalului. Îi vom păstra mereu vie memoria, a declarat Dimu Anagnoste, președintele ACS Săgeata Stejaru.

Citește și:

Constanța
S-a stins din viață Valeriu Rogozenco, fost ziarist și oficial în fotbal

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Selecționata din Republica Moldova, victorii în amicalele cu Săgeata Stejaru

14 May 2023 1276

Constanța S-a stins din viață Valeriu Rogozenco, fost ziarist și oficial în fotbal

07 Feb 2023 2202

Nicea Paşata, cel mai bun din echipă Săgeata Stejaru, finalistă la Cupa FMF, din Republica Moldova. Scor-fluviu în semifinale (galerie foto)

14 Nov 2017 5673

A participat şi Stere Halep Valeriu Rogozenco, sărbătorit, la 70 de ani, de prieteni din Constanţa şi Republica Moldova

07 Feb 2017 9306