Încheie anul fără datorii Farul s-a menţinut şi în 2013 în elita sportului românesc (galerie foto)

Oficialii Clubului Sportiv Farul Constanţa au prezentat ieri, într-o şedinţă desfăşurată la restaurantul „Sport”, activitatea şi rezultatele pe 2013. Directorul Ilie Floroiu a apreciat că anul a fost unul foarte bun, atât sportiv, cât şi din punct de vedere financiar şi organizatoric.

La Campionatele Naţionale, sportivii CS Farul au obţinut 321 de medalii (91 de aur, 113 de argint, 117 de bronz), iar la cele internaţionale oficiale - 58 (una la Campionatele Mondiale, două la Cupa Mondială, trei la Jocurile Mondiale Universitare, cinci la Jocurile Mondiale, 27 la Campionatele Europene, şapte la Jocurile Francofoniei şi 13 la Campionatele Balcanice). Bilanţul este comparativ cu cel de anul trecut. Ultimele medalii interne cucerite au fost cele cinci de la Campionatul Naţional de tenis de masă pentru tineret, iar recolta finală poate fi îmbogăţită, întrucât, în aceste zile, la Iaşi este în desfăşurare o altă întrecere, Campionatul Naţional de canotaj pe ergometru rezervat juniorilor. „2013 a fost un an dificil, dar cu rezultate foarte bune pentru CS Farul.

Comparativ cu 2012, suntem acolo, cu mici diferenţe. Spre exemplu, pe plan internaţional am obţinut o medalie în plus faţă de acum. Am avut rezultate favorabile în ciuda faptului că mai mulţi sportivi s-au retras din activitatea competiţională. La Naţionale, toate cele 14 sporturi de la cele 13 secţii au obţinut medalii. Iar pe plan extern am urcat pe podium ori ne-am clasat în primii şase la mai toate întrecerile. Din punct de vedere financiar, încheiem anul 2013 fără datorii, ceea ce înseamnă foarte mult. De altfel, de când sunt eu la club mereu a fost aşa. Bugetul din 2013 ne-a asigurat o desfăşurare favorabilă a activităţii. Avem o bază materială bună, iar la unele obiective am efectuat şi reparaţii, şi îmbunătăţiri. În plus, în această perioadă, sportivii de la cea mai mare parte a secţiilor sunt în stagii de pregătire. În 2014, clubul Farul trebuie să rămână clubul Farul, unul dintre pilonii de bază ai sportului românesc, şi să strălucească în continuare”, a declarat Ilie Floroiu. „CS Farul dă dovadă de consecvenţă în obţinerea medaliilor, indiferent de greutăţile cu care se confruntă societatea românească. Este de remarcat şi faptul că, de la Revoluţie încoace, nu s-a desfiinţat nicio secţie, lucru care nu s-a întâmplat de pildă la cluburi precum Steaua şi Dinamo”, a spus fostul campion olimpic la lupte Ion Draica, rămas aproape de clubul constănţean.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Viața și activitatea inginerului Dumitru Manole, cuprinse într-un volum lansat la Muzeul Național al Marinei Române (FOTO+VCIDEO)

20 Dec 2023 1525

Constanța. 29 noiembrie 2023 Astăzi e ziua de naștere a fostului mare atlet Ilie Floroiu

29 Nov 2023 1352

#Dobrogea145 Fostul mare atlet Ilie Floroiu, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1459

Gimnastică aerobică CS Farul Constanța, pe primul loc în clasamentul pe cluburi la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Nov 2023 1190

Ștafeta sportului constănțean a ajuns la destinație, în comuna Cumpăna. „Va fi păstrată la loc de cinste“ (GALERIE FOTO)

02 Oct 2023 1057

Constanța „Cupa Farul - Memorial Ștefan Aftenie” a reunit peste 80 de sportivi. Cine a fost sufletul evenimentului (GALERIE FOTO)

28 Sep 2023 1261

Sănătate prin sport La Cumpăna s-a desfășurat Crosul #BeActiveCumpăna

25 Sep 2023 846

Constanța Fostul mare atlet Ilie Floroiu, în doliu. S-a stins din viață soția lui

17 Jul 2023 4234

Scrimă Ediția a 24-a a „Cupei Farul - Memorial Paul Călin” reunește la Constanța peste 250 de sportivi

17 May 2023 1359

Ilie Floroiu a încetat colaborarea cu CSM Constanța

14 Feb 2023 2566

Constanța La împlinirea a 70 de ani, Ilie Floroiu a primit Ordinul Excelența Olimpică din partea COSR (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Nov 2022 2379

UPDATE. Constanța Fostul mare sportiv Ilie Floroiu împlinește 70 de ani. „Știți ce le spun eu mereu colegilor mei, care mă mai tachinează?“

29 Nov 2022 3147

LIVE VIDEO+TEXT „Transferul anului!“. Legendarul Ilie Floroiu, prezentat ca președinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Nov 2022 2795

Ilie Floroiu, președinte de onoare al CSM Constanța

24 Nov 2022 2372

#Dobrogea144 Ilie Floroiu, multiplu campion și recordman, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2022 2196