Înfrângerea de la Piatra Neamţ a cântărit mult Handbalistele de la CSU Neptun au avut un sezon cu bune şi cu rele

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa a încheiat pe locul şapte evoluţiile din seria A a Diviziei A, ratând, din pricina înfrângerii de la Piatra Neamţ, o clasare superioară
 
Pe finalul campionatului, jucătoarele pregătite de Ionuţ Puşcaşu şi Lăcrămioara Ilie au avut o serie foarte bună, de şase victorii la rând, iar clasarea pe locul patru nu mai părea un obiectiv de neatins. Şirul succeselor consecutive s-a oprit însă la şase, pentru că, în penultima etapă, CSU Neptun a pierdut în deplasare cu HCF Piatra Neamţ, scor 26-31, iar acest eşec a cântărit mult şi i-a barat formaţiei de pe litoral urcarea în clasament. În ciuda victoriei la scor din ultima rundă, 41-23 la Constanţa cu CSU Târgovişte, CSU Neptun a rămas pe şapte în ierarhie.
 
„Ne bucurăm că am încheiat sezonul cu o victorie. Le felicit pe fete pentru întregul campionat, pentru dăruirea şi determinarea lor. Ştiu că au muncit la antrenamente şi au dat totul, chiar dacă au fost şi meciuri mai slabe. A fost un sezon care, la un moment dat, părea reuşit, dar rămân cu un gust amar pentru eşecul de la Piatra Neamţ, care ne-a tras mult în jos. Dacă reuşeam un succes şi sub Pietricica, acum puteam vorbi şi de un loc cinci sau chiar patru. Însă aşa e în sport, câştigi sau pierzi, trebuie să mergi înainte. Ne dorim să ajungem şi în prima ligă, întrucât Constanţa merită şi o echipă de fete în eşalonul de elită, dar să vedem ce va fi. Avem o formaţie tânără şi am crescut-o aşa cum am putut noi. Sunt mulţumit 100% de ele, iar cu puţină atenţie puteam fi mult mai sus. Sunt discuţii pentru achiziţia de jucătoare în vederea sezonului următor. Avem în vedere anumite handbaliste pe care vrem să le aducem la CSU Neptun, însă totul depinde de bugetul pe care îl vom avea alocat pentru aceasta“, a declarat antrenorul Ionuţ Puşcaşu.

„E încă prematur să ne gândim la promovare în stagiunea viitoare“ 

În 26 de meciuri disputate în sezonul 2016/2017 a Diviziei A, formaţia constănţeană a acumulat 45 de puncte, având 15 victorii şi 11 înfrângeri, golaveraj 768-732. Directorul CSU Neptun, Silviu Băiceanu, a spus că e prematur a se pune problema promovării în sezonul viitor. „A fost o victorie la scor-fluviu (n.r. succesul cu CSU Târgovişte), dar nu e ceea ce mă aşteptam. S-au comis foarte multe greşeli, de care am încercat să scăpăm anul acesta, dar nu am reuşit. A fost un sezon cu bune şi cu rele, dar mai bun cu adevărat decât cel precedent. Putea fi însă şi mai bun. Este încă prematur să ne gândim la promovare în stagiunea viitoare. Pe un termen relativ scurt, ne-am dori acest lucru, dar nu ştiu dacă vom putea face acest pas începând cu anul viitor. Avem unele nume de jucătoare în minte în vederea transferării, dar deocamdată nu e nimic concret, semnat“, a precizat Silviu Băiceanu.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSU Neptun Constanța, învinsă de a doua clasată, Activ Prahova Ploiești (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 878

Handbal CSU Neptun Constanța, victorie în primul meci din 2024 (GALERIE FOTO)

26 Jan 2024 869

UPDATE Doliu în sportul constănțean. A murit reputatul antrenor Ion Crăciun!

13 Jul 2023 3059

Handbal Echipa Universității „Ovidius“ din Constanța, finalistă la Campionatul European Universitar (GALERIE FOTO)

13 Jul 2023 1165

Handbal În ultima etapă din sezonul regular al Diviziei A, CSU Neptun Constanța întâlnește prima clasată

22 Apr 2023 1105

Handbal CS Medgidia va întâlni o echipă din Liga Națională în primul tur al Cupei României (GALERIE FOTO)

14 Feb 2023 1547

Handbal CSU Neptun Constanța a învins Unirea Dobroești. Daria Mihăilă, cea mai bună marcatoare (GALERIE FOTO)

30 Jan 2023 1731

Handbal CSU Neptun Constanța, eliminată din Cupa României

10 Jan 2023 1598

Handbal CSU Neptun Constanța debutează în noul an cu un meci în Cupa României

31 Dec 2022 2092

Handbal CSU Neptun Constanța merge mai departe în Cupa României

23 Dec 2022 1661

CSM Constanța, reprezentat în loturile României pentru Cupa Mondială FIBA 3x3 Under-23

02 Oct 2022 1293

CSM Constanța - CSU Neptun Constanta a avansat pe tabloul principal la FIBA 3x3 World Tour Utrecht (GALERIE FOTO)

25 Sep 2022 1350

CSM Constanța - CSU Neptun Constanta 3x3 participă la turneul World Tour Utrecht Masters 2022 (GALERIE FOTO)

24 Sep 2022 1387

Baschetbalista Alina Podar va juca pentru CSM Constanța în Liga Națională

23 Sep 2022 1714

Handbal CS Medgidia și CSU Neptun Constanța, succese în Divizia A (GALERIE FOTO)

18 Sep 2022 1365