Liga I de fotbal Echipa FC Viitorul învinsă de Universitatea Craiova. Cui a acordat arbitrul cartonaş roşu

Universitatea Craiova a învins-o pe FC Viitorul cu scorul de 3-1 (2-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres.

FC Viitorul a deschis scorul prin Bogdan Ţîru (7), după o fază fixă. Universitatea a întors scorul în ultimele două minute ale reprizei, prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (44), cu un şut din interiorul careului, şi Elvir Koljic (45), cu o execuţie cu efect la vinclu, din colţul careului.

Pentru bosniac a fost primul gol din actualul sezon, el revenind recent după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon din luna martie.

Ultimul gol a fost înscris de Mihai Bălaşa (53), din lovitură liberă, portarul Cătălin Căbuz fiind păcălit de o brazdă, care a deviat direcţia mingii. Pentru Bălaşa, fost jucător al Viitorului, a fost primul gol înscris în tricoul Universităţii.

Universitatea a avut şi o bară în min. 90+1, când Koljic a trimis în transversală cu poarta goală.

FC Viitorul a rămas după prima repriză fără antrenor principal, Cătălin Anghel primind cartonaş roşu, în condiţiile în care managerul tehnic Gheorghe Hagi era suspendat pentru acest meci.

Universitatea a reuşit prima victorie acasă de la numirea lui Victor Piţurcă antrenor. Craiovenii au urcat pe locul al doilea în clasament, în dauna Viitorului.

FC Viitorul venea după eliminarea din Cupa României de către o echipă de liga a treia (Sănătatea Cluj).

Universitatea Craiova - FC Viitorul Constanţa 3-1 (2-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova

Au marcat: Alexandru Cicâldău (44), Elvir Koljic (45), Mihai Bălaşa (53), respectiv Bogdan Ţîru (7).

Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) - CCA, Ion Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF.

Sursa foto: AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 840

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1438

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 1236

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 772

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 790

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1120

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1415

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1738

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 759

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1899

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1131

Superliga 2023/2024 FCSB - Universitatea Craiova, iar liderul poate face un pas mare către titlu

05 Apr 2024 836

Farul Constanța Echipa Under-16, în finala Cupei Elitelor. Calificare dramatică în ultimul act! (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 819

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1071

Superliga 2023/2024 Ce program are Farul Constanța în turneul play-off

09 Mar 2024 2207