Cultura

„Magic Swing“, spectacolul în care toată lumea dansează (galerie foto + video)

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ a ieşit la rampă cu un spectacol atractiv, care abia te ţine pe scaun, „Magic Swing“, un show plin de vervă în care toată lumea dansează şi vibrează cu muzica retro a anilor '30, '40, '50, '60. Bună dispoziţie, multă culoare, strălucire, dinamism şi muzică bună. Acestea sunt atributele cele mai elocvente ale acestui spectacol pus în scenă de Gabriela Dobre, cu o coregrafie de Iulian Ghencea, asistent de coregrafie fiind Petronela Iordache.

„Este vorba despre puterea magică a muzicii de a ne transporta în timp, mai exact în timpuri mai romantice decât cele pe care le trăim în prezent. Cum muzica este cea care adaugă forţă cuvintelor uneori prea sărace, dansul este cel care creează poezie fără vorbe, iar împreună alcătuiesc formula magică a sentimentelor dincolo de vreme. Restul este foarte limpede şi concis explicat în filmuleţul de prezentare. Melodiile sunt retro, din anii '30, '40, '50, '60, evergreen-uri care transcend temporalitatea, care au însufleţit generaţiile trecute şi îşi păstrează şi azi valoarea şi frumuseţea“, descrie Gabriela Dobre spectacolul „Magic Swing“. 

Nu doar balerinii (Petronela Iordache, Sorin Gâlcă, Marian Basarabeanu, Renata Soares, Adelaida Sanchez, Francesco de Benedictis) şi dansatorii (Horia Gabriel Iordache, Andreea Daniela Pieptea, Cristian Alexandru Panduru şi Mălina Gabriela Prian) şi-au lăsat paşii purtaţi de muzică, ci şi soliştii spectacolului: Daniela Vlădescu, trioul format din Raluca Dărăban, Veronica Răceală şi Maria Cernat, care a fost aproape omniprezent pe scenă, precum şi Cristian Parmac, Adrian PîrleaIulian Bratu, Octavian Minea, Gabriela Dobre şi Bogdan Ocheşel. 

Echipa care a contribuit la succesul spectacolului mai este formată din: Ştefan Sterian - light design Bogdan Costea - sunet şi Adrian Renea - regia tehnică.

Constănţenii care nu au fost pe 22 aprilie la premieră se vor întâlni cu magia swing-ului duminică, 6 mai, de la ora 19.00, în sala Teatrului „Oleg Danovski“.

Sursă foto: ZIUA de Constanța


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În această duminică, la Teatrul „Oleg Danovski“ Invitație la „Magic Swing“

06 May 2018 800

Mozart şi... „Magic Swing“, în weekend, la Teatrul „Oleg Danovski“

21 Apr 2018 967

„Magic Swing“, în premieră la Teatrul „Oleg Danovski“

15 Apr 2018 1045