Eveniment internaţional unic în Europa Maratonul Nisipului are loc duminică, în Mamaia



Ediţia a doua a Maratonului Nisipului, primul și singurul eveniment sportiv de acest gen din Europa care se organizează pe nisip, are loc duminică, 29 martie, în stațiunea Mamaia.
 
Peste 300 de atleți amatori și profesioniști, atât din România, cât și din străinătate, se vor alinia la start, din fața sediului Radio Constanța / Radio Vacanța, și vor alerga 42,195 de kilometri (două bucle), 21 de kilometri (o buclă) sau 10 kilometri (jumătate de buclă). Punctul intermediar de întoarcere este la o distanță de 10,5 kilometri față de linia de start, pe plaja din dreptul Taberei de copii Năvodari, iar maratoniștii vor parcurge acest traseu de două ori, în comparație cu semi-maratoniștii, care vor alerga o singură buclă.
 
Evenimentul internaţional conține cursa „Family Run“, de aproximativ un kilometru (pe faleza din stațiunea Mamaia), care se adresează părinților și copiilor și care are menirea de a-i aduce pe aceștia mai aproape de sport. Încasările acestei curse vor fi direcționate către o organizație locală ce are ca scop sprijinirea copiilor cu deficiențe de autism.
 
Sponsorii evenimentului au pregătit, atât pentru participanții la cursa Family Run, cât și pentru cei înscriși la cele trei probe competitive, premii substanțiale în bani, echipamente sportive și alte premii surpriză. Valoarea totală a premiilor ajunge la aproximativ 20.000 de lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Litoralul românesc, din nou capitala europeană a sportului Încă 10 zile până la Beach Race XCO

14 Apr 2015 3320

Câştigătorii ediţiei a două a Maratonului Nisipului, de la Mamaia (galerie foto)

30 Mar 2015 3629

Cum a arătat Maratonul Nisipului 2015 din aer (video Claboo Media)

29 Mar 2015 2730

Stațiunea Mamaia, capitala europeană a sportului Atleți români și internaționali participă la MARATONUL NISIPULUI, ediția a II-a

23 Mar 2015 1370

Stațiunea Mamaia, capitala europeană a sportului Atleți români și internaționali participă la MARATONUL NISIPULUI, ediția a II-a 22 Martie 2015

22 Mar 2015 1478

Premii totale de 20.000 de lei La Maratonul Nisipului s-au înscris şi alergători din Nigeria, Coreea de Sud şi Camerun

13 Mar 2015 2299

Competiţie unică în lume, la Mamaia Maratonul Nisipului 2015, în linie dreaptă

12 Mar 2015 3452

Daniel Antonaru - „Promovăm sportul de masă” Părinţi şi copii vor alerga în cursa „Family Run” a „Maratonului Nisipului”

10 Jan 2015 3750