Meci decisiv la Ploiesti

In urma victoriei de ieri, HCM Constanta a urcat pe locul intai in clasament, cu 21 de puncte, dar asteapta ca Minaur (20 p) sa dispute miercuri restanta cu Lignitul Targu Jiu. Formatia noastra a profitat si de faptul ca Steaua (locul doi, 21 p, dar golaveraj inferior) a remizat sambata, 37-37, pe teren propriu, cu Universitatea Armatura Cluj. HCM mai are de jucat anul acesta un singur meci oficial, la Ploiesti, in ultima etapa a turului Ligii Nationale. "Alb-albastrii" vor da piept miercuri seara, de la ora 18.00 cu Uztel, o formatie valoroasa cu pretentii la un loc pe podium. Ploiestenii au invins sambata in deplasare cu 36-26 pe Universitatea Bucovina Suceava, iar in prezent ocupa pozitia a cincea in clasament, cu 16 puncte. Potrivit lui Aihan Omer, meciul de la Ploiesti este unul decisiv pentru soarta campionatului, fiind imperios necesar ca HCM sa castige aceasta intalnire. La conferinta organizata ieri, la finalul partidei cu HCM Piatra Neamt, tehnicianul formatiei noastre a declarat: "Meciul de miercuri de la Ploiesti va fi foarte greu pentru ca Uztel este o echipa buna, dar noi mergem sa castigam. Avem in continuare patru jucatori accidentati (Adzic, Baiceanu, Timofte, Sania) si din acest motiv voi folosi la Ploiesti acelasi lot ca cel de astazi. Ma asteptam ca Steaua sa greseasca si sa nu reuseasca sa tina ritmul cu celelalte formatii fruntase. Steaua va mai pierde in aceasta editie, iar noi va trebui sa ne luptam pentru titlu cu Minaur si Dinamo".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 398

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 577

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 507

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 1015

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 630

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 814

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 442

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 555

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 529

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 793

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 768

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 889

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 841

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1004

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 759