Sport

Meci pe teren propriu Sandu Iacob debutează sâmbătă ca antrenor al HC Dobrogea Sud Constanţa

Sandu Iacob debutează sâmbătă în postura de antrenor principal al echipei masculine de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa, care întâlneşte pe teren propriu, în etapa a noua a Ligii Naţionale, CSM Făgăraş. Partida se joacă în Sala Sporturilor, de la ora 16.00. În clasament, HC Dobrogea Sud se află pe locul nouă, cu 11 puncte, în vreme ce formaţia oaspete ocupă poziţia a 13-a (penultima), cu şase puncte. 
 
„E un refresh pentru toată lumea. Ne dorim să câştigăm cât mai multe meciuri. Vom profita de fiecare ocazie, prima fiind sâmbătă, cu CSM Făgăraş. Uitându-mă însă la istoricul din acest sezon, am văzut că HC Dobrogea Sud a pierdut puncte cu formaţii mai slab cotate. Înseamnă că e nevoie de un alt nivel de concentrare la acest gen de meciuri, pentru că la partidele cu echipe mai importante, motivaţia poate veni de la sine. E vorba de a ne respecta statutul de favoriţi, întrucât, e clar, Constanţa are prima şansă înaintea confruntării cu Făgăraş“, a declarat Sandu Iacob. Biletul de intrare la meci costă 10 lei.
 
CSU Neptun, meci greu la Iaşi
 
În întrecerea feminină a Diviziei A, liderul clasamentului, cu 21 de puncte, CSU Neptun Constanţa, evoluează, sâmbătă, de la ora 12.00, pe terenul echipei ACS UAIC CNOT Iaşi, a opta clasată, cu nouă puncte. Partida contează pentru runda a noua. În opt meciuri susţinute până acum, CSU Neptun are şapte victorii şi un egal, fiind la egalitate de puncte cu a doua clasată, SCM Gloria Buzău, care are însă un meci în minus. „La Iaşi, ne aşteaptă o partidă extraordinar de grea. Echipa gazdă e foarte muncitoare. În sezonul trecut, ne-a făcut mari probleme, am câştigat acolo după ce portarul nostru a apărat o lovitură de la 7 metri în ultima secundă“, a declarat Ionuţ Puşcaşu, cel care, alături de Lăcrămioara Ilie, antrenează CSU Neptun. „Ne aşteaptă un meci greu la Iaşi, dar suntem încrezătoare, după evoluţia din meciul cu HCF Piatra Neamţ (n.r. câştigat cu 24-19)“, a spus şi Claudia Nedelcu, portar la CSU Neptun.

Duminică, altă partidă în Sala Sporturilor

Şi duminică, 5 noiembrie, este programat un meci oficial de handbal în Sala Sporturilor, întâlnirea masculină dintre HC Dobrogea Sud II (locul 7, cu 3 puncte) - CSU Târgovişte (locul 9, penultimul, cu 3 puncte), din etapa a şasea a Diviziei A. Ora de start este 11.00. În aceeaşi rundă, formaţia de pe locul trei, cu zece puncte, CS Medgidia, evoluează în deplasare cu CSU CNOT Braşov (locul 8, cu 3 puncte), duminică, de la ora 12.30.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

HC Dobrogea Sud se confruntă la Constanţa cu echipa pregătită de Sandu Iacob

19 Mar 2019 423

Meciul CSM Focşani 2007 - HC Dobrogea Sud Constanţa, de astăzi, transmis în direct la TV

21 Nov 2018 688

HC Dobrogea Sud Constanţa s-a despărţit de antrenorul Sandu Iacob. Cine asigură interimatul

01 May 2018 1732

Când joacă HC Dobrogea Sud meciurile cu Dinamo din turneul play-off al Ligii Naţionale

14 Apr 2018 841

HC Dobrogea Sud joacă astăzi la Constanţa în Liga Naţională

29 Mar 2018 1066

Handbaliştii de la HC Dobrogea Sud, meci cu Dunărea Călăraşi, astăzi, în Liga Naţională

22 Mar 2018 772

HC Dobrogea Sud a cucerit Cupa României Sandu Iacob - „E lucrul senzaţional care mi se putea întâmpla. Pentru aşa ceva am venit la Constanţa“

20 Mar 2018 1129

„Ocazie rară“ HC Dobrogea Sud a trecut de hopul Minaur Baia Mare şi se pregăteşte de turneul Final Four al Cupei României

14 Mar 2018 833

„Singurul obiectiv, victoria!“ HC Dobrogea Sud Constanţa joacă astăzi în Liga Naţională

08 Mar 2018 621

HC Dobrogea Sud a învins CSM Focşani 2007. Al 11-lea succes Sandu Iacob - „Am fost conectaţi. Băieţii s-au luptat admirabil“

19 Feb 2018 600

HC Dobrogea Sud a încheiat vacanţa. Handbaliştii se pregătesc sub comanda lui Aihan Omer

09 Jan 2018 2241

Egal în meciul dintre HC Dobrogea Sud Constanța și CSM București

13 Dec 2017 1020

„Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ Elevii Şcolii „Aurel Vlaicu“ din Constanţa au avut ieri oaspeţi de seamă (galerie foto)

08 Dec 2017 1444

HC Dobrogea Sud vrea să-şi ia revanşa în faţa CSU Suceava Sandu Iacob - „Trecem peste anumite momente, dar nu le putem uita“ (galerie foto)

08 Dec 2017 1587

Astăzi, meci la Constanţa în Cupa României A cincea victorie la rând! Apărarea HC Dobrogea Sud, redutabilă şi în faţa Stelei (galerie foto)

06 Dec 2017 1314