Sport

Meciul cu CS Baloteşti se joacă la Techirghiol, fără spectatori Vlad Neagu, cooptat în staff-ul de conducere al SSC Farul

Meciul de fotbal SSC Farul Constanţa - CS Baloteşti, din etapa a cincea a Ligii a 2-a, se va disputa pe stadionul „Sparta“ din Techirghiol, fără spectatori, duminică, 2 septembrie, de la ora 11.00 (în direct la Digi Sport 1).
 
Ieri, la arena din Techirghiol a fost prezentă o comisie de omologare, care şi-a dat acceptul pentru disputarea meciurilor oficiale din eşalonul secund, însă, până când nu vor fi montaţi turnicheţi şi sistem de monitorizare video, nu se va permite prezenţa spectatorilor. SSC Farul a încheiat contracte cu două societăţi în domeniu, dar turnicheţii şi sistemul video nu se vor putea amplasa până la ora meciului, astfel că întâlnirea de duminică se va disputa cu porţile închise.
 
Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul, este optimist însă că problema va fi rezolvată până la următorul meci susţinut pe teren propriu de „marinari“, astfel încât, de la mijlocul lunii septembrie, de la meciul cu Metaloglobus Bucureşti, din etapa a şaptea, echipa de pe litoral să joace la Techirghiol cu spectatori.
 
În clasament, SSC Farul se află pe loc de retrogradare, 17 (din 20 de echipe), cu trei puncte, CS Baloteşti este ultima în ierarhie, cu un singur punct acumulat în patru partide. În staff-ul de conducere al SSC Farul a intervenit o noutate, fiind cooptat, ca asistent manager, şi Vlad Neagu (28 de ani), portar al echipei până în acest sezon. Totodată, Vlad se va ocupa şi de antrenarea portarilor formaţiei, până când va fi desemnată o persoană în acest sens.
 
Sursa foto: captură Dotto Sport 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Lungu costel

31 Aug, 2018 17:30

Va uniți odată sa ne liniști și noi și VOI.

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.